Nebunia dietelor dubioase. O adolescentă a ajuns în stare gravă la spital după ce a înghiţit bucăţi de vată îmbibată cu o băutură energizantă

0
73

O elevă în vârstă de 16 ani din judeţul Vaslui a ajuns în stare gravă la spital după ce a înghiţit mai multe bucăţi de vată îmbibată cu o băutură energizantă pentru a slăbi, fata spunându-le medicilor că ar fi auzit despre această metodă la televizor.

 

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, adolescenta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe cu dureri abdominale puternice, după ce a înghiţit mai multe bucăţi de vată îmbibată cu o băutură energizantă.

După ce a fost stabilizată, eleva, din localitatea vasluiană Rafaila, a povestit medicilor că a înghiţit bucăţile de vată pentru a-i fi colectat sucul gastric din stomac, ceea ce i-ar fi redus senzaţia de foame.

„Pacienta susţine că a auzit de această metodă de slăbire la un post de televiziune central. În momentul de faţă, adolescenta se află internată în Secţia de Pediatrie, fiind echilibrată hemodinamic. Medicii au decis ca pacienta să mai rămână două-trei zile internată în spital sub tratament medicamentos”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul Mediafax managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Adolescenta de 16 ani este elevă în clasa a X-a la un liceu din municipiul Vaslui.

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments