„POVESTE DE CRĂCIUN” – Show 3D excepțional pe Palatul Culturii, oferit de Palas

0
204

În luna decembrie, emblematicul Palat al Culturii va fi piesa centrală a unui eveniment în premieră în nord-estul ţării, oferit de ansamblul urbanistic Palas Iaşi. Cea mai cosmopolită destinaţie de timp liber le va dărui vizitatorilor o impresionantă proiecţie 3D animată, denumită „Poveste de Crăciun”. 

 

În perioada 13 – 24 decembrie 2013, un show 3D de sunet şi culoare va rula pe faţada sudică a Palatului Culturii, publicul având, astfel, posibilitatea de a admira un spectacol similar celor din metropole precum New York sau Melbourne. Proiecţia 3D îi va încânta pe toţi cei aflaţi în parcul Palas cu o poveste de sărbători. Specialiştii germani care asigură proiecţia au îmbinat structura deosebită a Palatului Culturii cu animaţia video 3D şi cu jocurile de lumini. Moş Crăciun, spiriduşi, reni, fulgi de nea, ferestre care se închid sau se deschid şi elemente arhitecturale ale clădirii vor crea un joc aparte, la dimensiuni care vor surprinde.

 

Experienţa publicului va fi deosebit de intensă datorită tehnologiilor de ultimă generaţie folosite. Patru proiectoare HD 3D vor asigura imagini de înaltă rezoluţie, iar sistemul de sunet surround va crea senzaţia unui veritabil concert în aer liber. Proiecţia 3D de Crăciun oferită de Palas va fi şi una dintre cele mai mari din ţară, derulându-se pe o suprafaţă de 1.650 mp, cu o lungime de 11o m şi o înălţime de 15 m, din faţada sudică a Palatului Culturii.

 

Show-ul 3D a fost realizat de o companie germană cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul iluminatului arhitectural. Tehnologia şi proiectele dezvoltate au ajuns în numeroase ţări, precum Japonia, Brazilia, Portugalia, Italia, Elveţia şi Rusia.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments