Românul cu cele mai multe amenzi de circulație din Belgia A MURIT AȘA CUM A TRĂIT: în viteză

0
126

Foto: Facebook

Florin Arbanaşu, în vârstă de 28 de ani, din Brăila, a fost implicat duminică, 3 noiembrie, într-un grav accident în Belgia. Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs din cauza vitezei foarte mari. Brăileanul era cunoscut în Belgia ca cel mai amendat cetăţean, dar plăcerea pentru viteză l-a costat viaţa.

 
Florin Arbanașu era cunoscut în Belgia ca Flash Campionul el având nu mai puțin de 136 de amenzi în doar 9 luni de zile, toate luate din cauza vitezei foarte mari. Acesta conducea un Mercedes înmatriculat în România, scrie infobraila.ro.

 

Accidentul a avut loc sâmbătă noapte, între Anvers-Bruxelles, pe A12. Din primele cercetări se pare că Florin a pierdut controlul mașinii, din cauza vitezei foarte mari și a trecut prin parapet. În coliziune, mașina a lovit de asemenea și un stâlp de iluminat, care a intrat prin parbriz și a ieșit prin roata din dreapta spate. În masina se mai afla un cetățean, care este în stare gravă, acesta primind ingrijiri medicale la fața locului și apoi fiind dus de urgență la spital.

 

Florin Arbanașu a fost prins în vehicul şi a murit pe loc în urma impactului. Pentru a putea fi scos din mașină, a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments