Un tânăr din comuna ieşeană Gorban, student în anul I la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, a ajuns după gratii după ce a fost prins la furat.
Cinci monitoare de calculator au dispărut săptămâna trecută din laboratoarele Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. Reprezentanţii Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi i-au sesizat imediat pe poliţişti, iar după două zile, tânărul a fost reţinut. Pentru prejudiciul de 2.000 de lei cauzat universităţii, tânărul a fost reţinut pentru 29 de zile. Dacă va fi găsit vinovat de furt calificat, tânărul ar putea primi o condamnare la închisoare de la trei până la 15 ani.
„Prejudiciul nu a fost deocamdată recuperat, urmează a fi recuperat. Suspectul este cercetat în stare de arest preventiv cercetările continuând în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii acestui fapt de natură penală,” a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Iaşi.
(Sursa: digi24.ro)