Ultimul director PDL-ist a intrat în concediu pentru un an și va primi peste 8.000 de lei lunar. Andrei Buiceag și-a securizat în acest mod și postul, pentru că nu poate fi înlocuit pe durata concediului.
Câștigă 10.000 lei lunar
Unul dintre cei mai bine plătiți directori ieșeni a preferat să intre în concediu pentru creșterea copilului doar ca să-și păstreze postul de șef al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). Decizia ar urma să apară în această săptămână iar indemnizația lunară pe care o va primi Andrei Buiceag poate ajunge la 8.000 de lei lunar. „Este o hotărâre luată de mine, să intru în concediu pentru un an pentru a mă ocupa de familie. Despre schimbarea mea se vorbește de circa doi ani și nu s-a întâmplat. Nu știu ce sumă voi încasa, este o formulă de calcul”, spune Buiceag. Numit în funcție de PDL, în urmă cu aproape trei ani, Andrei Buiceag câștiga, în virtutea funcției, peste 120.000 de lei anual. Din această sumă, doar aproape o treime provenea din salariu, diferența fiind asigurată din diverse activități colaterale. La stabilirea indemnizației se ia în calcul media veniturilor obținute în ultimele 12 luni, adică suma de 10.000 lei.
Comitetele și comisiile i-au adus 70.000 lei
Astfel, directorul AJPIS și-a declarat un salariu anual de circa 42.500 lei, la care s-au adăugat 69.800 lei de la diverse fundații la care Buiceag a fost membru în comisiile de examinare. „Trebuie făcută precizarea clară că nu eu m-am numit în acele comisii. Dacă o fundație înregistrată în Timiș derulează un curs la Iași și are nevoie de un specialist în comisia de examinare, atunci Comisia Județeană Timiș mă poate desemna pe mine. Așadar, nu m-am numit eu”, susține Andrei Buiceag. Mai mult, Buiceag s-a declarat și formator la două fundații, de unde a mai încasat 7.800 lei. Și în acest caz Andrei Buiceag susține că a procedat legal, deși este șeful comisiei care autorizează programele de formare. „Nu este niciun conflict de interese. Este activitate didactică și banii sunt administrați de acele fundații”, spune el.
Unul dintre cei mai bine plătiți
Așadar, Andrei Buiceag și-a declarat pentru anul trecut un venit de peste 120.000 de lei, comparabil ca valoare cu cel din anii anteriori. Ca medie lunară, șeful AJPIS a primit circa 10.000 de lei, ceea ce-l transformă într-unul dintre cei mai bine plătiți șefi de instituții din Iași. Veniturile au fost obținute prin specularea unor portițe legislative, iar acest lucru i-a adus lui Andrei Buiceag mai multe reclamații și sesizări penale. Ca șef al AJPIS, Andrei Buiceag este și șeful Comisiei Județene care autorizează programele de formare derulate de organizațiile și fundațiile ieșene. El a fost acuzat în mai multe rânduri de conflict de interese iar cel mai notoriu scandal este cel cu asociația Europersonal, condusă de Antonela Cristina Sofronia.
Scandalul Europersonal
În urmă cu aproximativ doi ani, Andrei Buiceag anunța că Europersonal nu respectă criteriile legale pentru organizarea de cursuri de formare. S-a invocat faptul că spațiul folosit este impropriu și că unii formatori nu au pregătirea necesară. Europersonal a reacționat și ambele tabere s-au dat reciproc în judecată. „Noi funcționăm acum, am obținut autorizație pe același spațiu pe care domnul Buiceag îl declarase necorespunzător. Avem și o plângere penală depusă pe numele lui, care se află în lucru. Din câte știu, sunt și alte plângeri penale depuse”, susține Antonela Cristina Sofronia, manager în cadrul Europersonal.
S-a protejat de scandal
Săptămânalul 7Est a atras atenția în urmă cu câteva luni că Andrei Buiceag a secretizat lista persoanelor care predau cursuri de formare profesională, a așa-numiților „formatori”. „Este în proces cu Europersonal și, din acest motiv, a căutat să secretizeze datele. I-a chemat pe toți furnizorii de formare și i-a pus să facă cereri conform cărora AJPIS nu are voie să divulge informații din dosarele de autorizare”, au susținut atunci surse 7Est. Informația este confirmată și de Cristina Sofronia, reprezentanta Europersonal. „Așa este, inițiativa a fost a lui Andrei Buiceag. De fapt, el s-a protejat astfel, pentru că pe listă figura și el. Era formator la Asociația Consensual, și nu avea voie”, explică Cristina Sofronia.