Scena balconului povestită de atleta Mirela Lavric: "Nu am vrut să mă sinucid. Am încercat doar să fug". Prietenul din Iaşi al sportivei este cercetat de poliţişti

0
91

Foto: adevarul.ro

Atleta Mirela Lavric şi-a luat inima în dinţi şi a decis să vorbească deschis despre momentele grele prin care a trecut la începutul acestei săptămâni, atunci când, după cum susţine ea, a fost sechestrată de fostul iubit şi s-a aruncat de la etaj ca să scape teafără.

 

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, atleta Mirela Lavric s-a destăinuit şi a vorbit despre incidentul de luni seara, atunci când era să pună capăt vieţii sale sportive.

 

Sportiva a ţinut, încă o dată, să spună lumii întregi că nu a avut nicio clipă intenţia de a se sinucide şi că tot ce s-a întâmplat a fost din vina lui Ionuţ Parfene, bărbatul pe care ea l-a iubit cu toată inima. Ea a povestit că a trecut prin clipe de groază şi că nu mai vrea să treacă prin astfel de momente niciodată.

 

„Luni, în jurul orei, 15, am plecat din Iaşi către Vaslui pentru a-mi efectua antrenamentul, stabilind cu el că mă voi întoarce la Iaşi. În jurul orei 18 am terminat antrenamentul şi am plecat la Iaşi, când am ajuns la apartamentul său nu l-am găsit, aşa că l-am sunat, iar el mi-a spus că este la o prietenă unde lucrează la un proiect şi că va ajunge în câteva momente. După 40 de minute a venit la apartament cu prietena cu care lucra la proiect, luându-mă de mână pentru a merge în locuinţă. Am vrut să-mi iau telefonul cu mine din maşină, însă el mi l-a luat din mână şi mi l-a pus la loc. Mi-a luat cheia de la maşină şi nu mi-a dat-o înapoi. Am urcat în apartament, iar apoi a început să vorbească despre relaţia noastră, lucru cu care nu am fost de acord, mai ales că era de faţă o a treia persoană. După trei minute au mai apărut în apartament încă două persoane, o fată şi un băiat. Fata respectivă cred că era cea cu care umblase în timpul relaţiei noastre şi cu care a mai fost surprins în urmă cu un an. Atunci am vrut să pun capăt relaţiei, însă m-a implorat să-l iert, iar eu, iubindu-l, normal că l-am iertat“, a povestit atleta pentru Adevărul.

 

„Mi-a pus prosopul în gură“

Mirela a mai spus că în momentul în care a vrut să plece, a început, practic, calvarul. Iubitul ei i-a închis uşa de la intrare, iar noua lui prietenă a început să o jignească.

 

„Am plâns, am implorat să mă lase să plec, lucru care nu s-a întâmplat. Au tras de hainele mele, mi-au rupt geaca de pe mine. Fata, cu care probabil avea o relaţie, m-a jignit, m-a insultat. Dacă era să mă sinucid, săream direct în cap şi nu încercam să fug către maşină, pentru a scăpa de ei“, susţine sportiva, care a mai spus că i s-a pus un prosop în gură în momentul în care a început să plângă.

 

„Sentimentele sunt, pentru că în timpul relaţiei am fost o persoană devodată, iar sentimentele nu pot fi şterse imediat, mai ales când ai pus suflet, l-ai ajutat, l-ai iubit, ai pus încredere în el. Sufleteşte, am să-l iert, dacă nu ierţi în viaţă, nu poţi merge mai departe“, a încheiat Mirela, care a ţinut să mai precizeze în final că îşi pune speranţele în oamenii legii pentru a face dreptate.

 

Tripla campioană mondială la atletism a mai confirmat şi informaţia conform căreia în cursul zilei de ieri, 13 noiembrie, a făcut o plângere penală împotriva fostului ei iubit pe care îl acuză de lipsire de libertate.

 

Tânăra atletă din Vaslui a fost la un pas de o tragedie după ce s-a aruncat pe geamul unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc din Iaşi, de pe strada Vasile Lupu, în cartierul Tătăraşi.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments