Şefului clanului Corduneanu a salvat ieri un om de la moarte. Costel Corduneanu l-a resuscitat ieri pe Constantin Dreer, antrenorul ieşean care instruieşte boxeri de 28 de ani, care a căzut ca fulgerat în sala CSM Gladiatorul, în momentul când dădea indicaţii unor copii. Martorii au povestit că, în jurul orei 17.50, antrenorul a fost salvat în ultima clipă de interlopul Costel Corduneanu, nelipsit de la antrenamente la CSM.
Unul dintre martorii care au văzut cum Dreer cade din picioare este fostul luptător de box Radu Zarif, retras în prezent din activitate şi intrat recent în rândul antrenorilor.
„Domnul antrenor s-a înnegrit deodată la faţă şi s-a umflat. Costel Corduneanu care se afla în sală în momentul resepectiv, l-a salvat pur şi simplu, scoţându-i limba ca să nu se înece. Apoi a apăsat de trei sau patru ori pe piept, făcându-i masaj cardiac. Parcă avea un dop în gât şi nu putea respira. După ce i-a făcut masajul cardiac, a început să respire şi să se dezumfle, şi i-a revenit culoarea în obraji. Apoi au venit medicii şi l-au transportat la spital. Am să merg şi eu să văd cum se simte, dar era inconştient când l-au luat cu targa“, a spus antrenorul de box Radu Zarif pentru Ziarul de Iași.
Acesta a mai povestit că antrenorul Dreer a mai fost internat în spital, în urmă cu şase luni, când a căzut în baie şi s-a lovit la cap. Aseară la ora 20.40, Radu Zarif a mers la spital pentru a-l vizita pe bolnav dar nu a fost lăsat de medici să intre în salon. Mâhnit, acesta a mers la serviciu, spunându-le medicilor că se întoarce mai târziu.
Constantin Dreer este unul dintre cei mai titraţi antrenori boxeri. La vârsta de 18 ani, a fost luat de Steaua Bucureşti în armată, dar cariera lui de boxer s-a încheiat după trei ani. Aşa că a ajuns antrenor la vârsta de 21 de ani, la clubul Voinţa Iaşi, alături de un alt antrenor, Vasiliu. Cei doi au reuşit să scoată un campion naţional la seniori, respectiv Tiberiu Cucu. Rezultatele bune au continuat cu obţinerea titlului de vicecampion mondial de către Giani Gogol în 1985. Cele mai recente merite dobândite au fost medaliile de bronz obţinute la CSM Iaşi la campionatele mondiale şi europene de tineret, obţinute de Dragoş Marin în 2008 şi 2009.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)