Sindicalistul Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore. Miercuri el va fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reţinut, marţi seară, după ce a fost audiat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
El fusese chemat în jurul orei 16.00, la audieri, la sediul Poliţiei Judeţene Gorj, ulterior pe numele acestuia fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
În 8 octombrie, Marin Condescu a mai fost chemat la sediul IPJ Gorj pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu a venit atunci însoţit de către avocatul său, care declara că este vorba despre un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu şi care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri şi energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanţe de 1,7 milioane de lei.
Avocatul lui Condescu preciza că la acest dosar a fost anexată şi plângerea care vizează modul în care Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, în primăvara lui 2012.
Cu o zi în urmă, mai multe percheziţii avuseseră loc la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Percheziţiile au avut loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.
În urma percheziţiilor, de la sediul clubului sportiv au fost ridicate mai multe documente şi două unităţi de calculator.
(Sursa: romaniatv.net)