Tineri pășcăneni reținuți pentru tâlhărie

0
56

Polițiștii Secției 6 Rurală Pașcani au reținut doi tineri în cazul incidentului petrecut în data de 3 noiembrie, în comuna Lespezi. Aceștia au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

 

Este vorba despre Iftime Dumitru și Mihai Ursariu, ambii de 21 de ani. Ei sunt cercetați după ce l-au agresat pe Andrei Roșu, de 20 de ani, căruia i-au sustras un telefon mobil și un portofel în care se afla suma de 80 de lei.

„La data de 03.11.2013, orele 19:36, Poliţia municipiului Paşcani a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că R. Andrei, de 20 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce se deplasa pe DJ 281, între localităţile Lespezi şi Sireţel, a fost agresat de către două persoane necunoscute care se aflau în stare de ebrietate. În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, au fost stabiliţi ca suspecţi ai infracţiunii de tâlhărie:  I. Dumitru, de 21 ani, din comuna Sireţel şi U.  Mihai, de 21 ani, din comuna Lespezi, care au fost depistaţi în data de 07.11.2013”, se arată în comunicatul de presă remis de Biroul de Presă din cadrul IPJ Iași ;i preluat de newspascani.com.

Victima celor doi tineri a prezentat un certificat medico-legal, din care a rezultat că are nevoie de 5 zile de îngrijiri medicale. Ei vor fi prezentați unității de parchet cu propuneri de arestare.   

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments