Operaţiunile de salvare a sinistraţilor disperaţi din cauza Haiyan s-au accelerat vineri, odată cu sosirea armatei americane, după o săptămână de la trecerea taifunului în centrul Filipinelor, unde cadavre sunt încă blocate sub ruinele unor localităţi distruse, relatează AFP.
Portavionul George Washington, cu 5.000 de marinari la bord, şi alte şapte nave americane, s-au poziţionat în largul celor mai afectate insule din Filipine.
Flotila, care dispune de 21 de elicoptere, a adus echipamente medicale şi provizii, aşteptate cu nerăbdare de supravieţuitorii înfometaţi ai unuia dintre cele mai puternice taifunuri care au atins vreodată uscatul, însoţit de rafale de vânt de peste 300 de kilometri pe oră şi valuri de cinci metri.
Vineri dimineaţă, americanii descărcau ajutor umanitar pe aeroportul din Tacloban, unul dintre cele mai afectate oraşe, situat pe Insula Leyte, unde sute de sinistraţi se confruntă cu numeroase lipsuri.
Ţinând cont de faptul că servicille umanitare afirmă că îşi desfăşoară acitvităţile în condiţii precare, fără transport sau electricitate, aceste operaţiuni ar urma să accelereze ajutorarea sinistraţilor, care decurge într-un ritm prea lent, potrivit ONU.
„Am auzit că există avioane americane acum, voi încerca să merg la aeroport”, a anunţat Merly Araneta, în vârstă de 28 de ani. „Însă nu am mâncat decât de două ori în cinci zile şi am băut apă de ploaie colectată într-o cană de plastic. Sunt atât de obosită”, a adăugat ea.
După o săptămână de la trecerea taifunului, bilanţul încă nu poate fi stabilit cu exactitate în mijlocul acestei apocalipse.
ONU, care a evocat recent un posibil bilanţ de 10.000 de morţi doar în oraşul Tacloban, a anunţat vineri că numărul acestora este de 4.460.
Însă Consiliul naţional pentru reducerea şi gestionarea catastrofelor naturale a contestat aceste date, anunţând un bilanţ oficial de 3.621.
La Tacloban, municipalitatea estima joi că a colectat 2.000 de cadavre, în timp ce alte zeci, învelite în saci de plastic, aşteptau încă pe marginea drumurilor, vineri, pentru a fi preluate de camioane.
Mirosul provocat de descompunerea cadavrelor persista în oraş, sugerând prezenţa a numeroase corpuri sub grămezile de moloz şi alimentând temeri privind riscurile sanitare. Joi, o sută de trupuri neînsufleţite au fost depuse în gropi comune.
Numeroase ţări, ONG-uri şi agenţii internaţionale au promis ajutoare financiare şi materiale substanţiale, în timp ce ONU a lansat un apel la donaţii de ordinul a 301 milioane de dolari americani (aproximativ 225 de milioane de euro).
Britanicii au anunţat că trimit una dintre cele mai mari nave ale Marinei lor, portelicopterul HMS Illustrious, care ar trebui să ajungă pe 25 noiembrie.
Statele Unite au anunţat vineri că, în afara flotilei, mai mobilizează 1.000 de marinari. Ei au fost mobilizaţi deja la începutul săptămânii, sprijiniţi de avioane de transport şi Ospreys, aparate care pot zbura ca un avion şi să aterizeze ca un elicopter.
Americanii urmează să-şi mobilizeze eforturile la Tacloban, dar şi în alte locuri, precum Ormoc, pe Leyte, şi Guiuan, pe Insula Samar, o intervenţie salutată de Crucea Roşie Internaţională.
Intervenţia americană „va stabiliza probabil situaţia”, a comentat vineri pentru AFP purtătorul său de cuvânt regional, Patrick Fuller, subliniind că o cooperare bună între serviciiile umanitare şi armată este „crucială”.
De asemenea, el a notat că, în cazul unui dezastru de acest fel, „durează cel puţin două săptămâni pentru ca totul să fie operaţional”. „Într-o săptămână, vom vedea o reală ameliorare pe teren”, a preconizat el.
Primarul oraşului Tacloban, Alfred Romualdez, s-a declarat „foarte recunoscător” intervenţiei americane, având în vedere că străzile oraşului se află într-o situaţie deplorabilă.
Numeroşi locuitori fac cozi în faţa primăriei, unde îşi încarcă telefoanele sau efectuează apeluri gratuite către rude care locuiesc pe alte insule ale arhipelagului.
„Unde sunt americanii? Oare ne aduc orez?”, a întrebat Alita Nabelga, în vârstă de 81 de ani, privind un avion care trecea pe deasupra oraşului.
(Sursa: adevarul.ro)