Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional a fost executată la 25 decembrie, ora 14.50, în cazarma de la Târgovişte. Aşa cum plănuise generalul Stănculescu încă de la venirea în cazarma de la Târgovişte, paraşutiştii din plutonul de execuţie i-au împuşcat pe dictatori lângă zidul Corpului de Gardă.
Plutonul de execuţie al Ceauşeştilor a fost constituit de Victor Atanasie Stănculescu înaintea procesului de la Târgovişte. Generalul a selectat trei dintre cei opt paraşutişti veniţi de la Boteni. E vorba de căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu.
Execuţia a fost făcută în grabă. Era tensiunea momentului, dar şi insistenţa cu care generalul Nicolae Militaru (de două zile, ministru al Apărării Naţionale) suna de la Bucureşti, în timpul procesului, pe telefonul din biroul comandantului UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici.
Paraşutiştii, conduşi de căpitanul Boeru, i-au executat pe Ceauşeşti scurt, fără a aştepta o eventuală comandă de genul „Foc!”, arată Adevărul.
„Ai dat de dracu’, Leano!”
Drumul către zidul de execuţie a fost unul de groază pentru cei care aveau misiunea de a-i lichida pe Ceauşeşti. Paraşutiştii îşi făceau tot felul de probleme.
Căpitanul Ionel Boeru: „Trecusem de colţul clădirii. Priveam zidul din faţă care, deşi aflat la 20 de metri, era atât de departe. Eram într-o stare de surescitare maximă, încordat până la extenuare. Spaimă, mânie, nerăbdare, teama de a nu rata, chinul înaintării spre zid. Parcă mergeam la spânzurătoare. Parcă eu însumi eram condamnatul. Mă aşteptam să cadă cerul pe mine, să crape pământul, să fiu înghiţit. Nu vedeam decât zidul, zidul care parcă se clătina, parcă se depărta, parcă se prăbuşea. Trebuia să omor, iar gândul ăsta mă paraliza şi-mi era teamă să nu-mi cedeze nervii, să nu-mi explodeze inima, să nu-mi pierd minţile”.
Un alt component al plutonului de execuţie, plutonierul Dorin Cârlan, se temea să nu fie chiar ei, paraşutiştii, ţintele, arată Adevărul. „Odată ieşiţi în curtea cazărmii, ne-am trezit cu sute de arme îndreptate spre noi. Mii de gloanţe puteau porni spre cei doi condamnaţi sau spre însoţitorii lor. Dar nu puteam da înapoi. Un soldat pe lângă care au trecut i-a spus Elenei cu ranchiună: «Ai dat de dracu’, Leano!»”. Un alt martor ocular, locotenentul-major Iulian Stoica, a auzit şi replica ei: „Fir-ar mă-ta a dracu’!”. Soldatul era cunoscut în unitate prin porecla sa: „Maşinuţă”.
Zidul morţii
Paraşutiştii care au executat sentinţa Tribunalului Militar Excepţional se arată şi acum surprinşi de modul în care au acţionat în acele momente. Căpitanul Ionel Boeru îi povestea lui Viorel Domenico, în cartea „După execuţie a nins”:
„Când m-am apropiat de zid, am tresărit surprins. Deşi plecase în urma mea, deşi nu-l văzusem trecând pe lângă mine, sergentul-major Teodor Gheorghe mă aştepta acolo cu Elena. I l-am dat în primire şi pe Nicolae, m-am retras câţiva paşi înapoi, de-a-ndărătelea, şi i-am făcut semn să se retragă lateral. Nu mai aveam glas. Apoi am deschis focul”.
Tot Boeru îşi mai aminteşte că, după execuţie, în încărcător i-a mai rămas un singur glonţ. „Le-am zis colegilor: «Foc automat, şi la comanda mea trageţi de la şold!». Eu când am zis «Foc!», am şi apăsat. Eram cel mai stresat dintre toţi. Eu am tras trei salve. Din 30 de gloanţe, am tras 29 de bucăţi, în trei salve. Prima salvă, la picioare, l-a îngenuncheat. A doua salvă l-a lovit în piept şi a căzut pe spate. Următoarea salvă a fost pe ea. Şi a picat undeva lateral, în dreapta”.
În acel moment, ceilalţi doi paraşutişti au tras şi ei. Octavian Gheorghiu a tras o singură rafală, în timp de Dorin Cârlan, un glonţ. De emoţie, când a armat, a fixat pistolul-mitralieră în poziţia „foc cu foc”, deşi primise ordinul să-l pună pe „foc automat”. Dorin Cârlan îşi aminteşte: „Ajunşi la doi-trei paşi de zid, Ionel ne-a zis ferm: «Lăsaţi-i, retrăgeţi-vă!». A tras prima rafală el, de foarte aproape, de jos în sus, în diagonala pieptului. Am văzut cum Nicolae Ceauşescu, în loc să cadă din prima, s-a înălţat vreo jumătate de metru, apoi a căzut ca un sac de cartofi, cu picioarele sub el. Ionel îşi mutase tirul asupra Elenei. La primul glonţ, ea a mai apucat să scoată un «Aaaa….» prelung, după care s-a prăbuşit pe-o parte, în faţă”.
Era aproape ora 15.00; după spusele martorilor – 14.50. Ceauşeştii erau la pământ pentru totdeauna.
Creierul Elenei, pierdut pe drum
După ce au tras paraşutiştii, unii dintre soldaţi au vrut să-şi descarce şi ei mânia, trăgând câteva rafale. „Maşinuţă”, cel care tocmai o apostrofase pe Elena Ceauşescu, avea să-şi descarce şi el încărcătorul în ea. Căpitanul Ion Mateescu a privit execuţia de la etaj, dintr-o cameră situată chiar deasupra celei în care s-a desfăşurat procesul. Mateescu îşi aduce aminte de o scenă şocantă: „Un soldat se afla în cadrul uşii unde am fost eu. Era «Maşinuţă». Când condamnaţii erau căzuţi şi morţi, «Maşinuţă» l-a întrebat pe Stănculescu: «Trag şi eu?». Zice: «Trage, bă!», adică să-i facă hatârul. Au creat foarte multe dispute aceste focuri de armă care au fost trase când ei erau jos. Când a tras «Maşinuţă», i-a rupt o bucată de creier. A lovit-o în cap.
Apoi, când cadavrele, învelite în foi de cort, erau transportate spre elicopter, creierul a căzut. Şi câinele nostru – un câine bătrân, Rex, care între timp a murit – s-a dus, a mirosit, dar n-a mâncat. Era un câine mare, negru, frumos, cu părul scurt. Atunci medicul unităţii a adunat o cutie metalică de cartuşe, a luat cu o scândurică tot ce căzuse, părţi din creier, şi le-a pus în elicopter. La noi n-a rămas nimic”.
Secretul unei filmări trunchiate
Unul dintre marile mistere ale zilei de 25 decembrie 1989 a fost filmarea procesului şi a execuţiei. Din filmul acestor evenimente lipsesc pasaje importante. Pe caseta originală lipseşte momentul începerii execuţiei, Ceauşeştii fiind surprinşi pe cameră în momentul în care erau la pământ. Operatorul, colonelul Ion Baiu, adus special de generalul Stănculescu, a motivat că aparatul de filmat nu mai avea acumulator şi a rămas în urmă să-l încarce.
Baiu era cel care filma anumite tehnici militare sau aplicaţii în poligon. La 25 decembrie, Baiu a fost cooptat de Stănculescu în comandoul pentru Târgovişte. Colonelul Baiu spunea că nu a ştiut, iniţial, ce va filma. De aici, spunea el Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989″, au apărut şi problemele.
„Filmul a fost făcut cursiv, cu câteva pauze, pentru că-mi era frică să nu se termine caseta. Nu ştiam cât va dura. Aveam o singură casetă la mine. Eu am luat imagini şi din pauza procesului, ca să pun în evidenţă exact cine a intrat acolo şi cine n-a intrat acolo. Eu, dacă ştiam ce voi filma, luam cu mine un te
hnician, un om pentru lumini. Dar nu m-am pregătit special. Filmarea procesului am făcut-o alimentându-mă de la reţeaua electrică. Apoi a fost momentul cu legatul mâinilor. Precipitările de acolo. După ce i-a legat, eu am trecut camera de pe reţeaua electrică pe altă reţea. Nu aveam acumulator. Eu îmi făceam treaba. Strângeam acolo, înăuntru. Am ieşit afară abia după ce am terminat treaba în interior. În momentul în care am ieşit afară, Ceauşeştii erau deja seceraţi. Deci, ce s-a întâmplat acolo? Paraşutiştii au ieşit cu cei doi la zid, au făcut doi paşi înapoi şi au tras. De altfel, de aia se explică şi momentul pe care l-am prins cu Ceauşescu căzut în genunchi”.
Căpitanul Ion Boboc, care se afla în curtea unităţii, a văzut şi el acest episod: „Paraşutiştii i-au condus pe Ceauşeşti afară. Eu am fost chemat de un civil, care strângea nişte cabluri şi nişte reflectoare, să-l ajut să le care afară. Se grăbea, se încurca în cabluri, mi-a dat o cutie s-o duc în curte, iar când am ajuns afară, am auzit nişte rafale. Civilul era disperat. Din uşă a fixat camera de luat vederi la ochi şi a început să filmeze. Dar erau deja jos, morţi. A prins totuşi ultima rafală”.
Altă poveste este legată de prima difuzare la TVR a procesului şi a execuţiei. Pentru ca membrii completului de judecată să nu fie recunoscuţi, regizorul Sergiu Nicolaescu a montat filmul, acoperind cadrele cu participanţii la proces cu imagini cu cei doi Ceauşeşti din timpul procesului. Filmul original a fost difuzat de o televiziune franceză, care a obţinut caseta în condiţii încă suspecte.
Kemenici: „M-a cuprins o spaimă cumplită”
După ce au fost executaţi, Ceauşeştii au fost înveliţi în pături militare şi foi de cort. Au fost transformaţi în „colete”, pentru a fi transportaţi spre Bucureşti, cu elicopterul. Comandantul de atunci al UM 01417, colonelul Andrei Kemenici, îşi aminteşte despre momentele de după execuţie: „Bucuria asta a «eliberării» a durat poate cinci minute, apoi m-a cuprins o spaimă cumplită, înfiorătoare. Pentru că, după execuţie, totul s-a precipitat iarăşi. S-au luat cadavrele, s-au urcat în elicopter şi gata. Niciun om din delegaţia venită în unitate n-a dat mâna cu mine, să-mi fi spus c-am făcut bine sau rău. M-au ignorat cu toţii. Ca şi când n-aş fi existat. S-au urcat în elicopter şi şi-au luat tălpăşiţa. Abia după ora 15.00, deci după plecarea comandoului, începusem să aflu fel de fel de treburi care se întâmplaseră în unitate: conspiraţii, nemulţumiri, acuzaţii. Aşa că spaima s-a amplificat. Şi eram marcat de ideea că Iliescu nu ştia ce făcuse Stănculescu la Târgovişte. Mă gândeam că voi fi eu însumi asasinat. Poate de oamenii lui Iliescu… Poate de oamenii lui Ceauşescu…”
Fostul director al IML: „Am semnat certificatele de deces ale soţilor Ceauşescu fără să văd cadavrele”
Fostul director al Institutului de Medicină Legală (INML), Vladimir Beliş, a declarat că a semnat certificatele de deces ale soţilor Ceauşescu la cererea generalului Victor Athanasie Stănculescu, după cinci zile de la execuţie – pe 30 decembrie 1989 -, fără să fi văzut cadavrele.
„Am fost chemat de generalul Victor Athanasie Stănculescu şi pus să semnez certificatele de deces ale lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Nu i-am văzut pe cei doi. Conform legii de atunci, la orice execuţie trebuia să asiste un legist. Eu nu am fost chemat“, a afirmat profesorul Vladimir Beliş.
„Cele două procese verbale prin care era constatat decesul soţilor Ceauşescu erau semnate de doi medici militari. Pe aceste documente am semnat şi eu, cauza decesului fiind moarte prin împuşcare, hemoragie internă şi externă“, a precizat fostul director al Institutului Naţional de Medicină Legală.
„Dacă Ceauşescu rămânea cu noi, poate nu-l omorau“
Fostă gardă de corp a lui Ceauşescu, Florin Marinescu a asistat la un moment din fuga dictatorului, în decembrie 1989. Florin Marinescu (50 de ani) a lucrat ca bodyguard al cuplului Ceauşescu, dar a fost implicat şi în acţiuni de escortă ale lui Papa Ioan Paul şi Michael Jackson.
Ziua de 22 decembrie 1989 l-a prins pe Florin Marinescu la Snagov. El spune că l-a simţit pe Ceauşescu ezitând când a urcat în elicopter. „A pus piciorul pe scară, s-a oprit cam jumătate de minut, uitându-se spre noi. Cred că se gândea să rămână cu noi, iar dacă făcea asta poate că nu l-ar mai fi împuşcat”, a spus fostul subofiţer.
În zilele care au urmat fugii familiei Ceauşescu, în decembrie 1989, Florin Marinescu a rămas să păzească Palatul Snagov. Acolo se aflau şi cei doi câini preferaţi ai dictatorului, Sharona şi Corbu. „Nu mâncau decât din mâna lui Nicolae. Nu am reuşit să-i facem să mai pună gura pe mâncare. Au murit de foame”, îşi aminteşte fostul subofiţer Florin Marinescu.
Misterele din 25 decembrie
25 decembrie 1989 a fost o zi cu multe semne de întrebare. O zi în care Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi şi executaţi pe loc. Începând cu ora 8.00, generalul Victor Atanasie Stănculescu strânge un complet de judecată, găseşte avocaţi, formează un „comando” şi se deplasează la Târgovişte, la UM 01417, unde se aflau, sub pază, soţii Ceauşescu.
Iată firul evenimentelor:
Ora 13.00: Cele două elicoptere cu completul de judecată şi „comandoul” aterizează în curtea cazarmei din Târgovişte. Imediat după coborârea din elicopter, Stănculescu a stabilit şi locul execuţiei, înainte de proces.
Ora 13.10: Nicolae, apoi Elena Ceauşescu fac vizita medicală. Starea de sănătate a celor doi a fost verificată de doi medici militari, căpitanul Liviu Verdeş, adus de Stănculescu de la Bucureşti, şi doctorul unităţii din Târgovişte, Florin Olteanu.
Ora 13.20: Începe procesul. Ora 14.30: Se încheie procesul şi începe deliberarea. Până la citirea sentinţei, Nicolae Ceauşescu rosteşte o replică celebră: „Puteam fi împuşcaţi şi fără mascarada asta”.
Ora 14.40: Se citeşte sentinţa. Pedeapsa capitală.
Ora 14.48: Ceauşeştii sunt duşi de paraşutişti la zid.
Ora 14.50: Are loc execuţia. Medicii Verdeş şi Olteanu constată decesul celor doi dictatori.
Ora 15.00: Împachetaţi în foi de cort, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt urcaţi în elicoptere şi transportaţi spre Bucureşti. Se face o escală la Boteni, unde sunt debarcaţi patru dintre paraşutişti.
Ora 16.30: Elicopterul cu trupurile Ceauşeştilor aterizează pe un teren de antrenament al Stadionului Steaua.
(Sursa: adevarul.ro)
