După ce au ocupat sute de clădiri din centrul orașului, clanurile de rromi din Timișoara vor și străzi cu numele lor. Dincolo de aroganţa celor care au găsit deja o cale să înceapă procedura legală în acest scop sunt efecte serioase pentru mii de timişoreni. Toţi vor fi obligaţi să-şi schimbe actele de identitate, dacă autorităţile locale vor aproba iniţiativa şefilor de clanuri.
Un revoluţionar din Timişoara a propus autorităţilor ca strada pe care se află Primăria Timişoara să poarte numele unui şef de clan ţigănesc, care a murit de cancer, arată EVZ.ro.
De exemplu, bulevardul C.D. Loga, pe care se află Primăria Timişoara ar urma să se numească bulevardul Vladimir Cârpaci, după romul care a murit în vară din cauza unui cancer galopant şi deţinea jumătate dintre clădirile de pe bulevard.
Şeful mafiei imobiliare ţigăneşti, Ionelaş Cârpaci, care este judecat pentru că a furat cu acte false… terenurile Primăriei Timişoara, vrea şi el stradă cu numele lui în centrul Timişoarei. El îşi doreşte actuala stradă Nemoianu, scriu site-urile locale din Timișoara.
El a pus mâna pe clădirile istorice în valoare de 30 de milioane de euro. Nici cumnatul lui Ionelaş, Nicolae Mihai, care este dat în urmărire generală, după ce a scos pistolul la judecătorii de la Tribunalul Timiş, chiar în sala de judecată, nu se lasă mai prejos.
Vrea şi el o stradă cu numele lui: Calea Torontalului, care ar urma să să numească Calea Nicolae Mihai, arată EVZ.ro.
Şi Vişinel Stancu Rudolf vrea să-i fie trecut numele pe indicatoare. El a avut mai multe probleme cu legea, iar acum îşi doreşte strada Caraiman, unde are mai multe clădiri.
(Sursa: evz.ro)