Bătaie de joc! Bolnav cu dureri cumplite, plimbat de la Pașcani la Iași și retur degeaba. Spitalele nu se înțeleg la bani pentru o banală proteză

0
102

După cazul intens mediatizat al bătrânului de 84 ani pe care medicii l-au trimis acasă din cauza faptului că nu avea bani să se opereze, după ce a suferit o fractură de șold,  o poveste asemănătoare a fost adusă în atenția presei ieșene, chiar de către managerul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, dr. Costică Pânzaru.

 

Acesta a încercat să explice cum se ajunge în astfel de situații, atunci când spitalele din Iași întorc spatele pacienților pe motiv că nu reprezintă o urgență, iar cel din Pașcani este cu mâinile legate pentru că nu are banii necesari pentru a ajuta respectivii pacienți.

Exemplul este al unui bărbat de 59 ani din Miroslovești care de 2 zile stă internat în Spitalul din Pașcani, din cauza faptului că are o fractură de col femural drept, veche de două săptămâni și nu are 3.000 de lei pentru a-și cumpăra o proteză, arată newspascani.com.

În mod normal cei care ar trebui să se ocupe de pacient sunt de la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași care primesc bani de la Ministerul Sănătății pentru că sunt în sistemul de protezare. Spitalul Municipal din Pașcani nu se află în acest sistem, iar pacienții care au nevoie de o proteză trebuie să o achiziționeze din propriul buzunar, iar medicii pășcăneni îi pot asigura actul medical fără probleme.

Astfel, pacientul a fost refuzat de către managerului Spitalului „Spiridon” din Iași pe motivul că Unitatea din Pașcani are conturile mai bogate și ar trebui să achiziționeze de acolo. Dr. Costică Pânzaru a explicat că nu poate face acest lucru pentru că Spitalul Municipal de Urgență, are nivelul 4 și nu se află în sistemul de protezare, drept urmare nu are posibilitatea de a lua banii respectivi.

În cele din urmă, managerul Costică Pânzaru ne-a declarat că va încerca să găsească o soluție pentru ca pacientul să primească proteza necesară, însă nu a spus de unde va lua suma respectivă.

„S-a luat legătura cu Spitalul de eșalon superior ”Sfântul Spiridon” Iași, iar medicul de acolo a spus că nu poate primi acest pacient, decât dacă are acordul managerului spitalului. Astăzi (n.r.: ieri) am discutat cu managerul spitalului care mi-a comunicat faptul că Spitalul Municipal de Urgență Pașcani are resurse umane, materiale și un cont considerabil și că acest pacient ar trebui să rămână în spitalul nostru. Fac precizarea că Spitalul Municipal este spital de nivel 4 și nu poate cumpăra proteza acestui pacient. S-a discutat cu medicul ortoped de la Spiridon, acesta a primit aviz negativ din partea managerului, astfel că pacientul va rămâne în spitalul nostru. Concluzia este că spitalele regionale județene, care sunt în sistemul de protezare primesc bani de la Ministerul Sănătății. La Spitalul Municipal din Pașcani, deși protezăm, sunt pacienți care vin cu propriile proteze, noi doar efectuăm actul medical. O să încercăm să găsim o soluție pentru acest pacient, aici la Pașcani, ” a declarat pentru newspascani.com dr. Costică Pânzaru, managerul Spitalului Municipal de Urgență.

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments