Bebi Romanţov „ACEST DOSAR MI-A DISTRUS VIAȚA”. Calvarul unui român încarcerat pe nedrept și ACHITAT DUPĂ 11 ANI

0
1338

O reiterare uluitoare a romanului „Mizerabilii” în anii 2000 la Iaşi. Bebi Romanţov, prosper om de afaceri, încarcerat de necruţătorul procuror Gheorghe Şuhan, care a avut apoi ascensiune spectaculoasă în carieră. După 12 ani, arestatul, căruia i s-a distrus viaţa, pierzând totul în afaceri şi ieşind din lumea bună, este achitat şi vrea răzbunare.

 

Acel an de detenţie i-a distrus tinereţea. N-a mai fost niciodată acelaşi. În 2000, Bebi Romanţov era un tigru tânăr al economiei private ieşene. „Aveam 35 de angajaţi, număraţi acum pe degetele de la o mână agenţiile de turism din România care mai au 35 de oameni”, spune cu năduf fostul patron de la NET, cel mai mare operator turistic din Moldova. Şi-şi mai aminteşte: „Când am fost arestat, vindeam 70% din biletele de avion rezervate de ieşeni. Am amenajat primul centru de conferinţe din Iaşi, eu formam piaţa. Eram vicepreşedinte ANAT şi preşedinte zonal, vicepreşedinte la Camera de Comerţ, membru Rotary. Dosarul acesta mi-a mâncat viaţa, m-a scos din rândul oamenilor respectaţi din acest oraş”.

 

„Când a izbucnit Dosarul Zahărului au fost apropiaţi de-ai mei care m-au sfătuit să fug din ţară, pentru că aveam ceva agoniseală. Am zis că nu am de ce, pentru că nu am făcut nimic.” Bebi Romanţov

De 12 ani se urmăresc

E ca în „Mizerabilii”, celebrul roman în care comisarul Javert, bestia cu faţă umană, era obsedat să-l prindă pe Jean Valjean, care evadase după ce fusese condamnat pentru că furase o pâine. Epopeea a durat 40 de ani. La Iaşi, sunt 12 ani de când Bebi Romanţov a fost vânat de fostul procuror Gheorghe Şuhan. A fost arestat, a pierdut tot, executorul i-a vândut apartamentele, maşinile, firmele bucată cu bucată şi a devenit un proscris. Abia de-un an a fost achitat, dar Bebi Romanţov nu-l uită pe Şuhan, cel care acum, la pensie, a devenit avocat. Fostul procuror s-a lansat puternic în 2002 cu „Dosarul Zahărului”, căruia i-a căzut victimă şi Romanţov. A devenit adjunctul PNA (actual DNA) la Bucureşti şi avea o aură de justiţiar. Acum, cei doi se vor întâlni din nou pe holurile Tribunalului, pentru că omul de afaceri cere despăgubiri de 2,6 milioane de euro. „N-o să-l uit niciodată pe acest om, pentru ce mi-a făcut”, spune Bebi Romanţov.
Alt inculpat în acelaşi dosar, achitat la rândul său, a primit deja despăgubiri de 759.000 de lei.

 

Bebi Romanţov, cel de acum, nu la fel de bogat, dar la fel de optimist

Considerat pericol social

Bebi Romanţov a stat 9 luni şi 10 zile în celulele de la Penitenciarul Iaşi. Cocoţat pe un pat de la nivelul 3 al celulei, îşi scria zilnic jurnalul şi rememora tot ce i s-a întâmplat. „Am şi numărat de câte ori am văzut soarele, cred că de 12 ori în nouă luni. Nu detenţia m-a marcat, deşi era extrem de greu, ci faptul că eram privit de toată lumea ca un ticălos, iar eu mă ştiam nevinovat”, mărturiseşte omul de afaceri.
În 2002, reţeaua zahărului, un dosar-mamut de mare corupţie, a cuprins 23 de persoane, acuzate de spălare de bani, înşelăciune, abuz în serviciu. Bebi Romanţov a fost reţinut pentru emiterea unei file de cec cu date false. „Zece ani s-a vorbit de cecul ăla, pe care nu mi l-a arătat nimeni şi abia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a demonstrat că era un bilet la ordin. Or, asta era altceva, cu alt regim juridic”, explică fostul de la NET.
Îşi reproşează că tot timpul a fost prea îngăduitor cu cei din jur şi prea credul, şi aşa a rămas şi-acum. „S-a spus că am schimbat destinaţia unui credit de 1 miliard de lei vechi. Şi am fost încarcerat pentru că procurorii susţineau că mă sustrag achitării creditelor şi, astfel, reprezint pericol social. Cum să fiu pericol social dacă, în momentul arestării, aveam rate de achitat în valoare de 144 milioane de lei vechi şi eu plătisem 264 de milioane, achitasem în avans?!”, mai spune Bebi Romanţov.

 

9 luni şi 10 zile aproape nu a văzut soarele. Bebi Romanţov spune că nu detenţia l-a afectat, cât imaginea distrusă

Puşcăria l-a învăţat să dea şpagă

În Penitenciarul de Maximă Siguranţă a stat cu câte 8 în cameră, şi cu 14 şi chiar cu 30. „Eram respectat pentru că ştiam să vorbesc, nu eram arţăgos. Mâncarea era ca la puşcărie, dar eu nu trăiesc ca să mănânc. M-a distrus faptul că nu vedeam soarele, nu aveam aer”, rememorează fostul acuzat.
Îşi aminteşte că i s-a cerut taxă de protecţie de către rechinii închisorii, dar a rezistat fără să plătească, pentru că nu concepea să mituiască pe nimeni: „Ce pot eu să spun despre ceea ce am trecut este că, înainte de a fi arestat, eram un om care nu dădea şpagă la nimeni, nici la medic, pentru că aşa consideram că trebuie să ne învăţăm în România. Iar după ce-am fost deţinut, am început să dau şpagă, ca să trec prin viaţă, asta e ce m-a învăţat puşcăria”, punctează Bebi Romanţov.
„Şapte luni am avut restricţie la citit presa şi aveam dreptul la doar două vizite pe lună, de câte o oră. Nici nu ştii ce să vorbeşti într-o oră. Dar procurorul considera că îmi pot conduce afacerile şi din închisoare”, mai povesteşte fostul inculpat.

 

Procurorul Şuhan este între timp avocat al apărării, printr-o bizară ironie a vieţii. A mai avut dosare răsunătoare în care acuzaţii au fost achitaţi

Toată averea s-a topit

„Îmi venea să plâng în fiecare zi, dar am făcut-o doar în sufletul meu. Sunt firav ca fizic, dar psihic sunt foarte puternic. Sunt oameni care şi-ar fi pus ştreangul în gât în această situaţie. Dar eu sunt optimist, nu plângăcios. Şi nu mai spun prin câte am trecut şi în familie…”, mai explică Romanţov experienţa penitenciarului.
După ce-a fost eliberat, a fost aşteptat la poarta închisorii de fratele său. „Ce-am făcut? Am alergat trei ore prin oraş, fără să simt oboseala. Nu mă mai săturam să respir, simţeam că îmi pun sângele în circulaţie după 9 luni jumate de vegetat în celulă.”
Dar veştile erau proaste. Nu mai avea nimic, i se vânduseră două apartamente, firmele erau lichidate, executorul scosese la mezat terenurile, maşinile, până şi mobilierul şi mochetele întinse pe jos în sedii. „Toată averea mea se topise, mi s-au vândut bunuri în valoare totală de 900.000 de euro, conform evaluării”, explică Bebi Romanţov.
Spune că a fost victima abuzurilor: „Lichidatorul n-a trecut firmele prin procedura de reorganizare, nu le-a dat nicio şansă de a supravieţui, a trecut direct la vânzarea bucată cu bucată”.

 

 

„Trăiesc, mergem înainte”

A luat-o de la zero, dar niciodată nu şi-a mai revenit la ce-a fost odată. Acum are doi angajaţi şi un sediu mic pe la vechea autogară. Face tot turism şi spune că se descurcă: „Am bani să mănânc, să mă îmbrac şi să-mi asigur un acoperiş deasupra capului. Nu-mi trebuie mai mult, de-acum copiii m
ei să facă mai multe. Trăiesc, asta e, mergem înainte”, mărturiseşte Bebi Romanţov. În lumea bună n-a mai intrat niciodată, dar şi-a păstrat câţiva prieteni vechi şi e în continuare iubit de cei cu care trăia pe picior mare.
Dar a fost obsedat să-şi demontreze nevinovăţia. Abia la Înalta Curte a fost achitat. De ani de zile caută în arhivele tribunalelor, filă cu filă, dovezile-cheie din dosarul său. „Am descoperit lucruri uluitoare”, exclamă Romanţov. Nu a apelat la avocaţi scumpi, pentru că nu-şi permite, aşa că a mers singur pe drumul reconstituirii faptelor. „Am un avocat care mă reprezintă în procesul de obţinere a despăgubirilor”, precizează. E o evaluare precisă: 900.000 de euro bunurile vândute, o altă sumă pentru pierderea firmelor, cu cifra de afaceri şi cota de piaţă, şi mai e o sumă pentru fiecare zi petrecută în închisoare. Şi daunele morale. „N-o să-ţi dea nimeni înapoi seninătatea pe care ai avut-o înainte de a fi considerat un paria, n-o să ştie nimeni cum este să fi privit aşa şi n-o să ştie nimeni ce am simţit eu”, încheie trist Bebi Romanţov.

 

 

Dosarul Zahărului: în ce-a constat implicarea lui Romanţov

Omul de afaceri a intrat în vizorul procurorilor când şi-a deschis un cont, în 2001, şi în 30 de minute acesta a fost alimentat cu 1 miliard de lei vechi, echivalentul a 100.000 de lei de astăzi. Suma era destinată acoperirii unui credit luat de vărul său, Vasile Iftode, cel care făcea afaceri mari cu zahăr pe piaţa Moldovei.
Producătorii nu mai acceptau plata la termen, ci la livrare, şi Iftode se împrumuta de la Romanţov. Ca să-l ajute, patronul Net s-a dus la sucursala Bancpost din Păcurari pentru a cere un credit. Nu întrunea condiţiile, însă vărul său şi reprezentanţii băncii l-au convins să facă împrumutul. După aceea, Romanţov ar fi emis un cec în alb, document care a dus la arestarea sa.
Gheorghe Şuhan era simplu procuror la Parchetul de pe lângă Tribunal, iar acest dosar l-a propulsat la şefia PNA, unde a fost adjunctul bunului său prieten din Botoşani, Ioan Amarie.

 

 

S-a fript şi cu un coleg de celulă
După ce-a ieşit din închisoare, Bebi Romanţov s-a întâlnit pe stradă cu un fost deţinut cu care îşi împărţea zilele amare. L-a luat ca angajat la firma lui, pentru că era un om fără căpătâi. „Tot timpul am avut încredere prostească în oameni. Prietenul din puşcărie a furat un aparat Nikon, profesional, şi a fugit. Valora cam 800 de dolari”, povesteşte Bebi Romanţov.
Spune că, după ce-a ieşit, continua să le trimită pachete şi ţigări colegilor de celulă. „Unii erau vai de capul lor…”

 

 

Alt acuzat a primit despăgubiri

Un alt acuzat, Eduard Păvăloaia, a stat cinci luni în arest şi a primit despăgubiri de 759.000 de lei. „Şuhan era un procuror obscur, iar dosarul o făcătură. Ne-a distrus vieţile tuturor acuzaţilor”. Fostul procuror Gheorghe Şuhan, ajuns între timp avocat, afirmă că n-are nimic să-şi reproşeze şi că a întocmit dosarul cum nu se poate mai bine. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments