Câţi bani a făcut Penitenciarul Iaşi, unitatea cu cea mai ieftină mână de lucru. TÂMPLĂRIA PUȘCĂRIEI nu mai face faţă la comenzi

0
609

Doar 169 de puşcăriaşi au contracte cu beneficiari externi, dar sunt solicitări care ar putea să-i angajeze pe toţi. Legea însă nu permite ca toţi deţinuţii să muncească. Dacă ar munci jumătate din cei 1.500 de condamnaţi, cheltuielile Penitenciarului aproape s-ar acoperi.

 

Dacă cei 1.500 de deţinuţi de la Iaşi ar şti că pe lângă ei trec, lunar, 40.000 de euro mai mult ca sigur că ar planifica cum să dea atacul. Doar că banii se duc direct în conturile puşcăriei şi, de acolo, la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Sunt banii plătiţi de cele câteva firme din Iaşi care au contracte cu Penitenciarul Iaşi şi folosesc munca deţinuţilor. Cum acestora nu le strică bani sau zile scăzute din pedeapsă, aproape că este bătaie pe locurile care asigură, de luni până vineri, un loc de muncă de opt ore.

 

 Florin Chiperi mângâie lemnul, numărând zilele pe care le mai are până la eliberare

Atelierul de tâmplărie

Una dintre cele mai bine plătite activităţi de la Penitenciarul Iaşi este tâmplăria. Penitenciarul are chiar un atelier propriu, alături de o uscătorie de cherestea. Florin Chiperi este din Coarnele Caprei şi, în 2009, a fost condamnat pentru un viol. Va ieşi, dacă nu este eliberat condiţionat, în 2018. O groază de timp pe care s-a gândit să şi-o petreacă făcând rame de tablouri sau cruci mari, din lemn.
„Mă pricepeam dinainte. Când am avut ocazia să ies la muncă, nu am ezitat. Câştig 5-6 zile scăzute din pedeapsă, lunar, şi vreo 310 lei, din care 230 trimit acasă. Am patru copii şi banii sunt buni în familie”, spune Florin Chiperi.
La atelier lucrează, opt ore pe zi, de luni până vineri, opt persoane. „Avem comenzi până peste cap. Până şi mobilă facem. Dacă avem comenzi mai mari se face selecţie dintre deţinuţi pentru personal în plus. Oricum, nu fac banii câştigaţi aici cât face ieşirea din detenţie”, ne-a mai spus Florin Chiperi.

 

 

 2.000 de lei, cheltuielile lunare cu un deţinut la Penitenciarul Iaşi

Beneficiile

Practic, Florin Chiperi produce, lunar, pentru Penitenciar şi pentru el, cel puţin salariul minim pe economie. „Mai puţin de atât nu permite legislaţia. De la salariul minim se începe negocierea cu firmele care doresc să folosească deţinuţi”, ne-a spus Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi. Din această sumă, 60% revine puşcăriei şi 40% deţinutului.

Din suma netă câştigată, deţinutul are dreptul să folosească aproximativ 240 de lei pentru că, obligatoriu, puşcăria îi pune în cont, pentru când se va elibera, un sfert din venit: 80 de lei lunar.

Numai că foarte mulţi deţinuţi sunt atraşi către activităţi nu de bani, cât de zilele scăzute din pedeapsă. „Se ţine cont şi de alte detalii: cum s-a purtat în perioada detenţiei, dacă a avut sau nu conflicte. Dar cei care muncesc beneficiază, de multe ori, şi de această scădere”, a mai spus Gabriela Topoliceanu.

 

 

 

Penitenciarul – firmă cu pierderi

Dacă ar fi judecat în sistemul unei companii, Penitenciarul Iaşi ar avea, lunar, pierderi de aproape 3 milioane de lei. „Cheltuielile totale pentru un deţinut, aici fiind incluse cazarea, masa, salariile personalului de pază, căldura, absolut tot, sunt de 2.000 de lei lunar. Pentru luna noiembrie, fondurile strânse din salariile deţinuţilor sunt de aproape 175.000 de lei”, ne-a spus Gabriela Topoliceanu.

Din totalul de 1.500 de deţinuţi închişi la Iaşi, doar 374 lucrează. Şi nu pentru că nu ar dori mai mulţi, ci pentru că nu este loc pentru toată lumea. Doar 169 sunt în slujba unor beneficiari externi. 205 sunt folosiţi la muncile necesare în interiorul puşcăriei – bucătărie, întreţinere, spălătorie. Şi ei primesc scăderi de zile de pedeapsă: 5 sau 6 zile la o lună de muncă.

Practic, dacă jumătate dintre deţinuţi ar lucra pentru firme, aceştia ar acoperi o bună parte din cheltuielile lunare ale întregului Penitenciar. Dintre cei care lucrează pentru firme, cei mai mulţi sunt în construcţii, dar şi la cusut încălţăminte, paletat lemn pentru foc, sortat lucrări tipografice sau chiar arhivare de documente.

 

 

 

Regimurile de detenţie

Penitenciarele din România, inclusiv cel de la Iaşi, au patru regimuri de detenţie:

 

Maximă siguranţă – pedepse de mai mult de 10 ani de închisoare, inclusiv vieţaşi. Cu drepturi limitate, inclusiv cel de a munci.

Închis – pedepse între 5 şi 10 ani. Pot munci în interiorul Penitenciarului.

Semi-deschis – pedepse între 1 şi 5 ani, pot munci şi în exterior.

Deschis – pedepse de sub un an, pot munci în exteriorul Penitenciarului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments