Judecătorii Curții Constituționale urmează să se pronunțe astăzi asupra unei excepții de neconstituționalitate care are impact asupra soluționării Dosarelor Revoluției și al Mineriadelor. Decizia a fost deja amânată de trei ori.
udecătorii au de analizat o excepţie de neconstituţionalitate a articolului din Codul Penal care anulează prescripţia faptelor de omor.
Acest articol, introdus în urmă cu un an în lege, permite anchetarea faptelor comise acum 24 de ani. Admiterea excepţiei ar putea închide şi dosarele torţionarilor, care deşi au fost deschise pentru fapte de genocid, teoretic imprescriptibile, ar putea avea aceeaşi soartă, respectiv schimbarea încadrării juridice în omor. Admiterea excepţiei ar putea închide şi dosarele torţionarilor.
În dosarele istorice se anchetează moartea a peste o mie de persoane şi rănirea altor 3.200.
La numirea în funcţia de procuror general, preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat public lui Tiberiu Niţu să rezolve o restanţă din vremea mandatului Laurei Codruţa Kovesi: să scoată la lumină ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989.
Ultima dezbatere a CCR pe această temă a avut loc pe 21 noiembrie, dar judecătorii nu au putut lua o decizie, din cauză de paritate.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și-a exprimat, la începutul lunii octombrie, îngrijorarea privind posibila blocare a „dosarelor Revoluției” ca urmare a soluționării acestei excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
Președintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, a transmis în octombrie judecătorilor CCR o scrisoare privind situația care ar fi creată odată cu admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii 27/2012.
„Această lege sancționează încălcarea dreptulului la viață, cel mai important dintre toate drepturile și libertățile recunoscute ale omului. De aceea, acest act normativ reprezintă o necesitate pentru societatea românească, care încă nu și-a încheiat conturile cu trecutul, inclusiv din perspectiva aflării adevărului cu privire la crimele comise în decembrie 1989. Consolidarea democrației în România este, din punctul nostru de vedere, direct legată de sancționarea crimelor din timpul Revoluției române. Așadar, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a Legii 27/2012 ar crea blocaje greu de îndepărtat în viitor”, se arată în scrisoarea semnată de Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.
Excepţia de neconstituționalitate a fost sesizată de Nicolae Trebuian, un bărbat condamnat la șase ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă.
(Sursa: digi24.ro)