Copiii femeii ucise într-un coafor din Iași trec prin cele mai grele clipe. Mesaje răscolitoare lăsate de fiul cel mare pe rețelele de socializare

0
131

Foto: adevarul.ro

Băiatul cel mare al Minei Olaru, femeia din Iaşi ucisă sâmbătă noapte într-un coafor din Iaşi, a postat pe reţelele sociale mai multe mesaje despre moartea mamei sale.

 

Adolescentul a plecat de acasă odată cu mama şi cele două surori ale sale, pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun. Dacă cele trei au fost internate într-un centru de protecţie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, băiatul de 18 ani a preferat, potrivit rudelor, să rămână la un prieten. 

La scurt timp după ce a aflat de moartea mamei sale, băiatul a postat pe Facebook un mesaj în care a precizat că şi-a pierdut ambii părinţi însă că nu îşi va pierde credinţa în Dumnezeu. „În seara asta am pierdut tot, pe ambii Parinţi, dar nu-mi voi pierde credinţa în Dumnezeu …voi încerca să fiu puternic”, postat adolescentul. Ulterior, acesta a scris câteva cuvinte şi despre mama sa. „O Mamă Bună, iubitoare şi sufletistă cum nu gaseşti nicăieri. Cu problemele ce le avea îşi zâmbea mereu şi îţi alina sufletul”, a mai scris fiul Minei Olaru. 

Fiica de 13 ani a femeii ucise se află în prezent în grija rudelor. Ea a aflat cumplita veste sâmbătă seară, chiar de la locul producerii tragediei, acolo unde a venit însoţită de un reprezentant al Protecţiei Copilului. Pe lângă cei doi, soţii Olaru mai aveau împreună o fetiţă de doi ani şi şapte luni.

Vasile Olaru, care a încercat să se sinucidă după ce şi-a ucis soţia, se află în continuare la spital. Medicii de la spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi spun că starea bărbatului s-a ameliorat în ultimele ore. Olaru se află în continuare încomă superficială.

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator al SMURD Iaşi, a declarat, luni, pentru Mediafax că bărbatul care şi-a înjunghiat mortal soţia se află internat în continuare în spital, iar starea sa s-a ameliorat în ultimele ore.

„Pacientul şi-a mai revenit, este în comă superficială. Este în continuare intubat, dar reacţionează şi are mişcări. Din când în când deschide ochii”, a afirmat medicul Cimpoeşu.

Ea a precizat că prognosticul în cazul bărbatului se menţine rezervat, întrucât pot apărea oricând complicaţii.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Carmina Pascal, a declarat pentru sursa citată că Vasile Olaru, autorul crimei din coaforul din Iaşi, va fi audiat „în momentul în care va putea ieşi din spital pe picioarele lui”.

„Deocamdată, nu poate fi audiat, pentru că nu se poate discuta cu el. Şi dacă îşi revine va fi greu de audiat. Va trebui să meargă pe picioarele lui, pentru a fi dus în arest”, a afirmat Carmina Pascal.

Trei copii din Iaşi au rămas pe drumuri după ce tatăl lor şi-a ucis soţia cu sânge rece într-un coafor din preajma căminelor studenţeşti din Tudor Vladimirescu.

Tragedia s-a petrecut sâmbătă seară atunci când Vasile Olaru a intrat inopinat în coaforul în care lucra soţia sa şi, cu un cuţit de 18 centimetri, a lovit-o de mai multe ori pe femeie în zona gâtului.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentTraian Băsescu va petrece Revelionul la vila de protocol de la Predeal
Articolul următorVIDEO. În numele CREDINȚEI. Au ieșit la lumină noi documente care vorbesc despre calvarul părintelui IUSTIN PÂRVU în închisorile comuniste
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments