CRIMĂ ÎNFIORĂTOARE. Adolescent ucis în bătaie de prietenii de pahar. Criminalii au vrut să-i îngroape cadavrul

0
242

Un minor în vârstă de 17 ani, elev la un liceu din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost omorât în bătaie de doi tineri, după ce-au băut împreună toată noaptea în casa unuia dintre autori. Când și-au dat seama că victima a murit, agresorii au vrut să ascundă cadavrul în spatele casei, iar ulterior să îl îngroape.

 

Trezit din beție şi cuprins de remușcări unul dintre autori a sunat la 112.

Toată povestea s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, pe raza comunei Moldova Sulița, din județul Suceava.

Joi dimineață, aproape de ora 7.30, la serviciul de preluare a apelurilor de urgență 112 a sunat un tânăr, Ion Starciuc, în vârstă de 20 de ani, care a sesizat faptul că el, împreună cu un alt tânăr din sat, a omorât o persoană în bătaie, arată Monitorul de Suceava.

Polițiștii trimiși la fața locului au constatat că în spatele casei unui localnic, Valentin Marcu, tot de 20 de ani, se afla trupul neînsuflețit al unui alt tânăr din sat, Iulian Gabriel D., în vârstă de 17 ani.

În urma cercetărilor s-a stabilit că cei trei au consumat băuturi alcoolice în exces în locuința lui Marcu, iar pe la o bucată de noapte minorul a fost luat la bătaie de ceilalți doi tineri. Motivul: Ion Starciuc și-a adus aminte că mai demult adolescentul l-ar fi „turnat” la poliție pentru un furt, menționează sursa citată.

Victima, susțin anchetatorii, a fost bătută cu sălbăticie, fiind lovită cu pumnii, picioarele, dar și cu o curea.

Spre dimineață, când și-au dat seama că minorul nu mai suflă, l-au scos din casă și l-au dus în spatele gospodăriei, unde au acoperit trupul neînsuflețit cu o pătură. Apoi, au început să-și facă planuri: se gândeau să îl îngroape și ulterior să fugă din țară.

Însă, unul dintre suspecți, Starciuc, a conștientizat gravitatea faptei lor și, resemnat, a sunat la 112.

La Moldova Sulița s-au deplasat ieri și mai mulți ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie duși astăzi în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.

(Sursa: monitorulsv.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments