Amenzi în rândul comercianţilor de brazi! Vânzătorii depistați că nu au afișat listele de prețuri au fost sancționati de polițiștii locali. Controalele s-au desfășurat simultan în toate piețele din oraș.
Luați prin surprindere de controlul polițiștilor, majoritatea vânzătorilor verificaţi au fost prinși pe picior greșit.
Pe lângă amenzi, comerciații mai au însă un motiv de nemulțumire. Faţă de anii trecuți, vânzările, spun ei, sunt foarte scăzute şi reuşesc să dea brazi doar dacă negociază cu clienţii. Așa se face că un comerciant a vândut doar opt brazi în 24 de ore. Clienții au preferat să cumpere doar crenguțe.
„Comercianţii să aibă aviz de principiu eliberat de Eco-piaţa, precum şi aviz de însoţire a mărfii. De asemenea, avem în vedere ca vânzătorii să aibă preţurile afişate. În caz contrar, riscă sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 1.500 de lei”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
Anul acesta, în Iaşi, brazii se comercializează numai în pieţele Alexandru, Nicolina, CUG, Hala Centrală şi la Târgul de Cherestea. Preţurile sunt cuprinse între 40 de lei şi 150 de lei.
(Sursa: digi24.ro)