Eroii din Decembrie ’89, uitați de politicienii. Prefectul, președintele Consiliului Județean și primarul „s-au fofilat” de la comemorarea celor 19 martiri ai Iașului

0
95

Eroii Revoluţiei au fost comemoraţi la Iaşi, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc la troița din fața Bisericii Nicolae Domnesc. De la an la an, tot mai puțină lume participă la acest eveniment, chiar dacă la Revoluția din Decembrie 1989 și-au pierdut viața și 19 soldați din Iași.

 

Scurta ceremonie religioasă a fost urmată de discursurile autorităţilor locale. Anul acesta, prefectul, președintele Consiliului Județean și primarul au lipsit, dar și-au trimis reprezentanți din eșalonul secund. Subprefectul Bogdan Abalași s-a încurcat chiar și cu notițele în față.

 

Revoluţionarii din Iaşi s-au arătat dezamăgiţi de modul în care a fost organizată ceremonia. ”De la an la an, aceste festivităţi se vor subţia atât ca participare, cât şi ca organizare a seriozităţii cu care se gândeşte şi se hotărăşte în legătură cu data de 22 decembrie, aici la Iaşi”, a spus unul dintre membrii asociației revoluționarilor.

 

Alți revoluționari sunt triști pentru că sunt percepuți ca „profitori”. ”N-am fost şi nu suntem profitori. Nu am ieşit pentru drepturi, dar cei care au ajuns după 24 de ani să ne numescă în felul acesta sunt o ruşine a acestui neam”, a spus Anton Proţăilă, preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Iaşi.

 

Ceremonia organizată la Iaşi a durat aproximativ 30 de minute.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments