La doar 27 de ani a preluat conducerea Ministerului de Externe

0
71

Noul ministru de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, este cel mai tânăr politician numit pe un astfel de post şi totodată una dintre personalităţile marcante şi originale ale Partidului Conservator austriac (ÖVP). Însă mulţi critici consideră că Sebastian Kurz nu este cea mai potrivită persoană pentru conducerea diplomaţiei austriece, din cauza lipsei de experienţă a tânărului care încă nu şi-a finalizat studiile superioare.

 

Acordarea responsabilităţii unui portofoliu foarte important unui un tânăr de doar 27 de ani a determinat mulţi specialişti şi comentatori să trateze cu suspiciune decizia oficialilor austrieci şi a atras unele critici din cauza lipsei de experienţă a noului ministru, notează cotidianul luxemburghez „L`Essentiel Online”.

Cu toate acestea, Sebastian Kurz a fost şi mai puternic atacat în trecut decât ceea e experimentează acum. În 2011, Kurz a intrat în guvern, iar încă de atunci a fost primit atât cu entuziasm, dar s-a lovit şi de o retorică dură.

De atunci, acest student la Drept cu studiile întrerupte a câştigat mai multă credibilitate datorită determinării sale şi  reuşitelor la locul de muncă, printre care se numără unele măsuri de integrare a musulmanilor din ţara sa, precum şi stabilirea unor exigenţe de cunoaştere a limbii germane pentru copiii încă neînscrişi la şcoală.

„A reuşit să schimbe felul în care discutăm acum despre imigraţie, înlocuind noţiunea de ameninţare potenţială cu cea a diferenţelor culturale”, a spus Peter Ulram, politolog în cadrul institutului Ecoquest. „Atractiv atât pentru stânga, cât şi pentru dreapta, Sebastian Kurz a fost cel mai popular membru în fostul guvern şi, pentru mulţi observatori, un potenţial viitor cancelar”, a continuat politologul austriac.

Kurz, care deţine şi portofoliul Integrării, a spus despre propria sa numire în cabinetul de la Vienai că această funcţie se datorează „norocului” şi implicării pe reţelele sociale.

El mai este şi liderul organizaţiei de tineret a ÖVP şi a condus campania electorală pentru alegerile municipale din Viena, în 2010. Nimic nu a părut să stea în calea ascensiunii sale fulminante: intrat în rândul tinerilor conservatori încă din adolescenţă, devine liderul lor în 2009, iar doi ani mai târziu este numit Secretar de Stat. În prezent este cel mai tânăr ministru de Externe austriac din 1945 până în prezent.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments