Mascații au năvălit în casele angajaților SMURD. Percheziții de amploare. Sunt vizați și polițiști acuzați de corupție

0
77

Mai multe percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Capitală, fiind vizaţi şi poliţişti, dar şi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă şi SMURD. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi luat bani de la doi patroni ai unor firme de pompe funebre pentru a-i anunţa când au loc decese. Sesizarea a fost făcută de Ministerul Sănătăţii.

12 procurori şi peste 150 de poliţişti participă la 17 percheziţii domiciliare, urmând ca la finalul acestora 26 de persoane să fie duse la audieri.

 

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că suspecţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov (SABIF) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, ar fi transmis, în urma unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

 

De asemenea, reprezentanţii firmelor de pompe funebre, suspectaţi şi ei în acest caz, contactau rudele persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare.

 

Mită de la patronii firmelor de pompe funebre

„Pentru fiecare caz concretizat cu încheierea unui contract de servicii funerare funcţionarii menţionaţi primeau, cu titlu de mită, o sumă de bani de la reprezentanţii firmelor de pompe funebre, potrivit unei înţelegeri anterioare”, precizează anchetatorii.

 

Potrivit unui comunicat emis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cursul lunii decembrie 2013, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de 26 persoane pentru luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

 

Printre suspecţi ar fi zece poliţişti de la Secţiile 22 şi 25 din Capitală, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

 

Raed Arafat: Este un lucru care trebuia stopat cumva

„În ultimele luni am fost sesizaţi şi de colegi de la SMURD, care ajungeau la caz şi se trezeau că firma de pompe funebre fie că a dat telefon familiei, fie că angajaţii firmei apăreau după echipa de urgenţă şi îşi ofereau serviciile”, a declarat, la Digi24, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

 

Acesta a mai precizat că în acelaşi timp la Minister au apărut reclamaţii făcute de populaţie.

 

„Era un lucru penibil, care trebuia stopat cumva”, a mai spus acesta. Raed Arafat a mai precizat că, din păcate, datele proveneau de la angajaţi de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, Serviciul de Ambulanţă Bucureşi – Ilfov (SABI) şi poliţişti, iar aceştia primeau în schimb sume între 500 şi 600 de lei.

 

Secretarul de stat a mai spus că aşteaptă rezultatele anchetatorilor cu privire la acest caz.

 

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a declarat că sprijină ancheta autorităţilor, pentru rezolvarea acestui caz, cu atât mai mult cu cât faptele comise de angajaţi ai instituţiei sunt interzise prin regulamentul intern şi fişele de post.

 

„Conducerea SABI sprijină ancheta autorităţilor competente ale statului în acest caz. Regulamentul intern şi fişa postului interzic aceste fapte”, a spus Alis Grasu.

 

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări venite din partea Ministerului Sănătăţii.

 

Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri şi Direcţia Generală Anticorupţie, cu suportul tehnic al Serviciul Român de Informaţii şi cu sprijinul instituţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă – Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), respectiv al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF).

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments