Aflat în capitala Moldovei pentru a susţine un concert, Nicu Alifantis a trăit emoţii puternice pe care le-a aşternut pe pagina sa oficială de Facebook. El recunoaşte că a găsit la Iaşi oameni şi locuri pe care le credea demult dispărute şi a rămas puternic impresionat de apetitul publicului pentru muzică şi cultură, în general. Vezi mai jos ce a scris artistul pe reţeaua de socializare.
„Iaşi, 19 decembrie. Prima zi în care nu trebuie să mă trezesc la o oră fixă. Minunat. Cazarea este la Hotel Moldova. Mă minunez, căci am găsit hotelul neschimbat. Camerele, mobilierul, obiectele sanitare sunt aceleaşi. Restaurantul e neschimbat, mesele, scaunele la fel. Chelnerii sunt aceiaşi de când s-a deschis hotelul, mâncarea e tot de-atunci. Singurele lucruri schimbate parţial sunt aşternuturile şi personalul de la recepţie. Sunt de-a dreptul impresionat cât de bine ştiu unii să conserve, trecutul nostru înălţător.
Am încercat să beau o cafea. Greşeală. Aşa că m-am dus să beau cafeaua de dimineaţă la Mall Moldova. Aici au o cafea bună. Apoi mi-am propus să vizitez, să nu vă imaginaţi cumva că aş merge la Casa Dosoftei, nu. Voi merge la Palas Mall. E nou, nu-l ştiu, aşa că eram curios să-l văd. Surpriză, e superb. Mare, aerisit, arhitectură modernă, futuristă, magazine bune, marfă de calitate.
Intru la Cărtureşti, culmea găsesc albumul “Mozaic”, cumpăr 2 bucăţi. La spectacolul de la Teatrul Naţional s-a epuizat tot stocul pe care-l aveam la noi şi promisesem că-l voi face cadou unor persoane la Iaşi. Prin Palas, lume frumoasă, mult tineret, o atmosferă tihnită, tipic moldovenească, aşa încât îmi amintesc de recomandarea impresarului care mă angajase pentru acest al doilea spectacol la Iaşi, dl. Cornel Ladin, cum că ar fi un restaurant chinezesc foarte bun. Profit de minunile telefoniei mobile, îi sun pe Victor şi pe Marinică, propunându-le să mâncăm la ora 13,00.
În chiote de bucurie, apar cei doi, mai căscăm ochii pe la magazine, bem o cafea şi când se face ora, ne îndreptăm spre restaurant. Intrăm. Elegant, rafinat, mobilat şi decorat cu mult bun gust, muzică în surdină, modernă dar chinezească, remarc publicul consumator, preponderent asiatic, prind curaj, ne-aşezăm şi comandăm. Realizez, că Marinică al meu, care este ultraconservator în ale mâncării, face feţe-feţe şi se rezumă, conform meniului, la o supă de perişoare. Încerc să-l conving că mâncarea chinezească e foarte bună, că e pentru oameni, că toţi din jurul nostru sunt vii, dar n-ai cu cine să te-nţelegi. Ca să-mi facă pe plac mă linişteşte spunând că o să manânce pui, vinete…
Au sosit supele. Marinică s-a repezit în supa lui de perişoare, a îndreptat lingura spre gură şi s-a prăvălit pe scaun, spunând ca lui nu-i e foame, că tocmai a mâncat, că nu se simte bine, că n-a vrut să ne refuze, că a venit doar să stea cu noi şi câte şi mai câte. Nu credea nici el ce spune, cum nu credeam nici eu, aşa că m-am simţit extrem de vinovat şi i-am promis că-l duc la McDonald’s să-i dau McSarmale şi McTuborg. Oricum am fost salvaţi de clopoţel, pentru că domnul impresar Ladin ne-a sunat să ne spună că spectacolul începe la ora 17,00 nu la 19,00 cum ştiam noi. Astfel încât, eu cu Victor am mâncat cu viteza unor kung fu-işti asistaţi în tăcere şi resemnare de Marinică şi ne-am îndreptat către sala Universităţii de Ştiinţe Agricole.
Gazdele, extraordinar de amabile ne-au întâmpinat cu masa plină de bucate tradiţionale gătite din porcul românesc care n-a avut zile. Să vă spun ce faţă a făcut Marinică când a văzut produsele? Inutil. Pot să vă spun doar că a făcut cea mai rapidă montare pentru spectacol din viaţa lui, după care m-a întrebat dacă mai am nevoie de ceva şi, aflând că nu, s-a aşezat la masa şi…
Când am terminat spectacolul, după o oră şi 45 de minute, l-am găsit mâncând, dar cu ochii strălucind de satisfacţie. Despre spectacol, în doar câteva cuvinte: public excelent, studenţi, cadre didactice, oficialităţi, printre care şi Consulul Republicii Moldova.
Cântam pentru prima dată în această sală. Era mare, avea 700 de locuri, era îngrijită, cochetă, cu o acustică demnă de o sală de concerte. Câte surprize îţi rezervă viaţa! După spectacol ne-am mai întreţinut cu gazdele, am dus instrumentele, ne-am schimbat şi ne-am porit, unde altundeva decât la Mall Palas.
Presimţeam că seara se va încheia apoteotic. De la intrare ne-a întâmpinat o muzică frumoasă. Se auzeau ca din alta lume o soprană, un tenor şi un cor. Peste noi plutea un colind. Când ne-am apropiat nu mi-a venit să-mi cred ochilor. În holul imens era o scenă uriaşă pe care erau un cor, un tenor şi o soprană. În faţa scenei pe scaune, cam 300 – 400 la număr, şedeau oameni şi ascultau. La picioarele lor zăceau pungile cu cumpărături. Copiii, câţi erau, împietriseră de uimire, etajele Mall-ului erau ticsite de alţi oameni stând fie în picioare, fie la mesele barurilor, restaurantelor sau cafenelelor şi toţi, dar absolut toţi, ascultau. Era o uriaşă imagine stop cadru peste care plutea aburul muzicii. Mi-au dat lacrimile şi pentru o clipă, m-a străfulgerat întrebarea, oare pe ce lume mă aflu?! Tocmai asistasem la un fantastic exerciţiu în masă de bun simţ şi respect al unor oameni faţă de alţi oameni şi, asta mi-a dat curaj. Se pare că nu-i totul pierdut!
Va urma…”
