Oița Pufulica de la TVR3 implicată într-un imens scandal de discriminare. CNA sesizat de GDS și Revista 22

0
153

Lansarea TVR 3 ca televiziune dedicată mediului rural stârneşte un nou scandal, după ce a devenit tinta băşcăliei naţionale cu ajutorul oiţei Pufulica. Grupul pentru Dialog Social și Revista 22 cer CNA şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să se sesizeze în legătură cu un colind „cu profunde accente antisemite”, prezentat în aceeași emisiune de vineri care a fost deschisă cu prezentarea Pufulicăi. Autorii solicitării au avut răbdarea să urmărească pe îndelete emisiunea şi au observat că acest colind include versuri precum „Numai la corlan, la fum/Acolo-i jidovul bun/Să iasă sfara în drum”.

 

TVR a transmis, marţi, HotNews.ro o precizare în care arata ca „alegerea colindelor interpretate de ansamblul „Dor transilvan” a aparţinut Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj”, studioul TVR Cluj nu avea cum să facă o selecţie a repertoriului, iar interpretarea colindei respective a fost „o alegere neinspirată”. TVR arata că a sesizat Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află Centrul respectiv. Vezi integral poziţia TVR la finalul articolului.

Revista 22 notează că în cadrul emisiunii respective a fost invitat Ansambul de colindători „Dor transilvan”, care „a cântat o colinda cu profunde accente antisemite”. Versurile, redate de sursa citată:

„A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum”. Prezentatoarea TVR din Cluj încheie colinda astfel: „Mulţumim de colinda, mulţumim de colindă!”

Momentul e disponibil în înregistrarea emisiunii, pe site-ul TVRplus.ro (minutele 48-51)

TVR 3 s-a „transformat”, vineri, într-un post dedicat României rurale, în urma unui protocol semnat de preşedintele TVR Claudiu Saftoiu şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prin care TVR „pune la dispoziţia” MADR „gama de emisiuni şi producţii specifice ale SRTV”. Protocolul a determinat trei membri CNA să acuze ingerinţe ale unei autorităţi publice în politica editorială a TVR şi transformarea Televiziunii publice într-o „eficientă instituţie de PR pentru Ministerul Agriculturii”.

Poziţia TVR în cazul colindului cântat de Ansamblul „Dor transilvan”:

În urma apariţiei, în ediţia online a publicaţiei Revista 22, a articolului „TVR 3, de la oaia USL la COLINDE ANTISEMITE . <Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ>”, vă transmitem punctul de vedere al conducerii TVR Cluj:

Alegerea colindelor interpretate de ansamblul „Dor transilvan” a aparţinut Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj. Emisiunea „Alege verde” a fost transmisă în direct pe TVR 3, iar Studioul TVR Cluj nu avea cum să facă o selecţie a repertoriului. Colinda face parte din folclorul arhaic tradiţional şi este  inclusă pe un CD care se comercializează în magazinele de specialitate.

În acest caz, Studioul TVR Cluj consideră că interpretarea colindei respective a fost o alegere neinspirată şi, în consecinţă, a sesizat Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale.

 

 

(Sursa: hotnews.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments