Patinoarul și cafenelele din PALAS, DESCHISE ÎN PRIMA ZI DE CRĂCIUN ȘI PE 1 IANUARIE 2014

0
127

Iubitorii de distracţie pe gheaţă sunt aşteptaţi şi de Crăciun la patinoarul din parcul Palas. Astfel, pe 25 decembrie 2013, Palas Ice va fi deschis între orele 14.00 – 22.00. După o sesiune de distracţie, clienţii vor putea savura o licoare caldă, la Moo Cafe şi C House (între orele 12.00 – 24.00), la La Folie şi Square (14.00 – 24.00), Fenice şi La Corniche (16.00 – 24.00) şi la Papillon Cafe (17.00 – până la ultimul client).

 

Clubul de bowling şi biliard Play Again va fi deschis non-stop în perioada sărbătorilor de iarnă.

 

Darurile pentru cei dragi vor putea fi achiziţionate de la magazinele din Palas Mall până în Ajun, pe 24 decembrie, la ora 18.00. În prima zi de Crăciun, Palas Mall va fi închis, însă de joi, 26 decembrie, programul de funcţionare va fi cel obişnuit, între orele 10.00- 22.00.

 

Pe 31 decembrie, magazinele, cafenelele şi patinoarul vor fi deschise pentru public până la ora 18.00.

 

Prima zi a anului 2014 poate fi petrecută la Palas, pe gheaţa de la patinoar, care va fi funcţional între orele 16.00 – 22.00. Și cafenelele îşi aşteaptă clienţii, astfel: Moo Cafe şi C House (între orele 12.00 – 24.00), la La Folie şi Square (14.00 – 24.00), Fenice şi La Corniche (16.00 – 24.00) şi la Papillon Cafe (17.00 – până la ultimul client). De pe 2 ianuarie 2014, se revine la programul obişnuit: 10.00 – 22.00.

 

Auchan City îi aşteaptă pe clienţi cu un program special de sărbători. În Ajunul Crăciunului, Auchan va funcţiona în intervalul orar 07.00 – 18.00. Pe 25 decembrie, hipermarketul va fi închis, dar pe 26 decembrie, ieşenii pot face cumpărături între orele 10.00 – 23.00. Pe 31 decembrie, Auchan City va funcţiona între orele 07.00 –  18.00. În prima zi din 2014, Auchan va fi închis, dar pe 2 ianuarie îşi va primi clienţii între orele 10.00 – 23.00.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments