SCHUMI SE ZBATE ÎNTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE. Campionul F1 se află în comă indusă

0
110

Michael Schumacher, multiplu campion mondial de Formula 1, a suferit duminică dimineaţa un grav accident la schi, într-o staţiune din Franţa. Acesta a căutat senzaţii puternice, lucru deloc surprinzător la fostul mare pilot german, pe o pârtie neamenajată. Schumacher a căzut lovindu-se cu capul de o piatră, iar în prezent este în comă indusă, şi, potrivit declaraţiilor medicilor, „se luptă pentru viaţa sa“.

 

Meribel, Franţa. O staţiune renumită pentru pârtiile pitoreşti plasate la aproape 2.000 de metri altitudine şi vânate în timpul iernii de numeroase celebrităţi. Printre oaspeţii cu greutate din acest an s-a aflat şi Michael Schumacher (44 de ani), legendarul pilot care a câştigat de şapte ori titlul mondial în Formula 1.

 

Duminică dimineaţa, împreună cu fiul său Mick (14 ani), germanul a încălţat din nou clăparii şi a ieşit pe văile înzăpezite din Alpii Francezi. Obişnuit cu adrenalina la cote maxime, Schumi s-a avântat curajos pe un traseu nemarcat, undeva în afara pistei normale de coborâre.

 

O decizie fatală, care avea să-i joace o festă teribilă. Mai exact, la şapte minute după ora 11.00, Schumacher a negociat greşit un viraj, a alunecat şi s-a lovit violent cu capul de o stâncă. A fost transportat de urgenţă cu elicopterul la cel mai apropiat spital (din Albertville – Moutiers), apoi la o clinică din Grenoble specializată pe astfel de accidente.

De altfel, după ce i s-au făcut primele teste, Schumacher a intrat rapid pe masa de operaţie pentru eliminarea unor hematoame intracraniene. Fostul campion a fost menţinut apoi într-o stare de comă artificială, lângă el aflându-se mereu soţia Corinna şi cei doi copii, Gina-Maria şi Mick. Traumatismul cranian sever şi riscul permanent de hemoragie au menţinut starea de incertitudine pe tot parcursul nopţii de duminică spre luni. Ieri, în jurul prânzului, doctorii au emis un nou comunicat, deloc încurajator.

 

„Dacă nu avea cască, nu se mai afla aici

„Este în continuare în comă, în stare critică. Obiectivul nostru este să limităm creşterea presiunii intracraniene. Putem spune că viaţa îi este în pericol. Deocamdată nu ne putem pronunţa cu privire la soarta sa. În mod sigur, dacă nu avea cască, nu s-ar mai fi aflat aici”, a spus unul dintre doctorii care îl îngrijesc pe Schumacher, profesorul Jean-Francois Payen.

 

Casca l-a salvat de la moarte, dar pasiunea pentru risc şi adrenalină l-au dus pe Schumacher spre o pârtie neamenajată. Unde scapi de posibilitatea de a te ciocni pe altcineva, dar te pândesc alte pericole. Pietre ascunse sub zăpadă, prăpăstii sau chiar un risc mai mare de avalanşe. Şi totuşi, deşi nu avem statistici clare legate de numărul celor care schiază pe pârtii sau în zone neamenajate ale unor pârtii turistice, în mod curios, există voci care susţin că riscurile unor accidente aici sunt mai mici. Şi că accidentul lui Schumacher ar fi fost unul „ciudat”.

 

 

Mai puţine accidente pe pârtiile neamenajate?

Tom Robbins, un cunoscut editor al secţiunii „Travel” de la Financial Times, a fost recent în staţiunea Meribel. „Locul unde s-a produs accidentul lui Schumacher este în afara zonei amenajate a pârtiei, dar nu foarte departe. Nu s-a aventurat în necunoscut, pe teren străin”, a spus Robbins, pentru BBC.

 

Jurnaliştii britanici au discutat şi cu doctorul Mike Langran, fondatorul unui site care oferă cifre statistice şi informaţii legate de accidentele suferite la schi (ski-injury.com). Un sport care, susţine Langran, are o incidenţă mai mică de decese (2.07 la un milion de practicanţi), faţă de ciclism (29.4 la un milion) sau înot (72.7 la un milion). Langran mai crede că, luând în considerare toţii factorii, pe porţiunil neamenajate ale pârtiilor (sau pe pârtii neamenajate), se prodoc mai puţine accidente.

 

Explicaţia? „Cei mai mulţi schiori care se duc în aceste zone sunt mai experimetaţi şi mai bine echipaţi”, a mai spus Langran.

 

Ca o paranteză, legată de echipament. În 2009, actriţa Natasha Richardson a căzut pe o pârte de începători. Nu purta cască, s-a lovit la cap şi a decedat. De atunci, mai scrie BBC, vânzările acestor accesorii de schi au „explodat“.

 

Asta şi pentru că, potrivit unui studiu publicat de revista British Medical Journal, realizat de cercetători de la Universitatea din Innsbruck (Austria), purtarea căştii de schi reduce rănile suferite pe pârtie cu 35% în cazul adulţilor şi cu 59% în cazul copiilor sub 13 ani. Asta şi pentru că, din cinci accidente la schi, unul este în zona capului.

 

 

„Cârcotaşul” Huidu, accidentat şi el la schi

În urmă cu exact trei ani, în 2010, tot la finalul lunii decembrie, Şerban Huidu a fost victima unui accident relativ similar cu cel al lui Schumacher, petrecut într-o staţiune de schi austriacă.

 

Aflat în vacanţă alături de familie, “cârcotaşul” a coborât cu viteză pe pârtie, a vrut să ocolească un copil care i-a ieşit în faţă, izbindu-se cu capul de un pom. După câteva săptămâni critice, în care a stat mai mult în comă, Huidu şi-a revenit şi s-a întors în ţară la începutul lunii februarie 2011. Medicii austrieci au spus şi ei atunci că purtarea căştii l-a salvat pe Huidu de la moarte.

 

 

Poate rămâne cu sechele pe viaţă

Chiar dacă va fi recuperat în urma traumatismului cranio-cerebral sever, Michael Schumacher riscă să nu mai fie acelaşi om de-acum înainte. Asta pentru că asemenea traumatisme au de obicei influenţe asupra întregului organism, orice impact asupra creierului determinând reacţii la distanţă (politraumatisme). În cel mai rău caz, poate surveni moartea cerebrală, deoarece organismul nu mai e alimentat cu suficient sânge.

 

 

Schumacher a mai văzut moartea de două ori

Schumacher nu e la prima cumpănă serioasă din viaţa sa, germanul trecând în alte două rânduri prin accidente care i-au pus în pericol viaţa. Primul s-a petrecut în 1999, pe circuitul de Formula 1 de la Silverstone (Anglia). Atunci, Ferrari-ul condus de Schumi a ieşit în decor, lovindu-se violent de parapeţi. “Am simţit cum mi s-a oprit inima”, a mărturisit ulterior Schumacher, care a scăpat ieftin, doar cu o fractură la picior. După 10 ani, în 2009, într-un moment în care se retrăsese pentru prima dată din Marele Circ, neamţul a suferit un accident de motocicletă pe un circuit din Spania. Lovit serios la cap şi la gât, Schumacher a trecut şi peste acest hop, peste numai un an anunţându-şi revenirea spectaculoasă în Formula 1.

 

 

Ce este coma indusă?

În cazul traumatismelor cerebrale severe, precum cel suferit de Schumacher, doctorii îi induc pacientului o stare de comă, adică o întrerupere temporară a funcţiilor creierului menită să-i ofere acestuia timpul necesar pentru vindecare.

 

 

Schumacher în Formula 1

– Număr de sezoane: 19

– Titluri câştigate: 7 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004)

– Curse câştigate: 91

– S-a retras din „Marele Circ” de două ori, ultima dată definitiv, în 2012

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments