În urmă cu 55 de ani, pe 11 decembrie 1958, autorităţile comuniste române decideau arestarea filosofului Constantin Noica fiind considerat un „pericol” la adresa regimului, acuzaţia fiind cea de „uneltire contra orânduirii sociale”.
Arestările intelectualilor români în timpul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej era liderul Partidului Muncitoresc Român (dar şi în perioada în care era unul din principalii oameni din PCdR), s-au desfăşurat aproape fără întrerupere timp 18 de ani (1946-1964). Cu toate acestea, două „valuri” de arestări pot fi evidenţiate, prin intensitatea şi numele aduse în procese. Primul „val” a fost între 1946 şi 1953, de la câştigarea alegerilor de Blocul Partidelor Democrate din 19 noiembrie 1946 până la moartea lui Stalin). Al doilea „val” a avut loc în anii 1956-1959, ca reacţie la revolta anticomunistă din Ungaria din 1956, dar mai ales ca dovadă de fidelitate a lui Dej faţă de Moscova, în condiţiile retragerii trupelor sovietice din România în 1958.
Primul arestat din ceea ce ulterior va fi numit „lotul Noica-Pillat”, a fost Constantin Noica, pe 11 decembrie 1958, după ce trăise aproape un deceniu în domiciliu obligatoriu la Câmpulung, fiind supus timp de doi ani anchetelor comuniste.
În noaptea de 25 spre 26 este arestat şi Dinu Pillat, iar anchetatorii hotărăsc să constituie „lotul Noica-Pillat”, din care mai fac parte Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Simina Caracaş-Mezincescu, Barbu Slătineanu, Nicu Steinhardt etc., ultimul menţionat fiind şi ultimul arestat, pe 4 ianuarie 1960
Procesul penal debutează pe 24 februarie 1960 reunind în boxa acuzaţilor persoane care se vedeau pentru prima dată. În ciuda acuzaţiilor procurorului, inculpaţii aveau foarte puţine elemente în comun, unele dintre acestea fiind chiar contradictorii. Unii fuseseră antilegionari, alţii dimpotrivă, membri marcanţi ai Legiunii sau doar membri activi.
Acuzaţiile aduse erau de uneltire împotriva ordinii de stat, răspândirea de manuscrise cu caracter duşmănos (cărţile lui Noica despre Goethe şi Hegel şi Răspunsul dat scrisorii lui Cioran) şi a cărţilor „legionarilor fugiţi din ţară” Cioran şi Eliade, precum şi ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii duşmănoase la adresa regimului.
Un proces-verbal întocmit la 11 februarie 1960, după încheierea anchetei, atestă distrugerea prin ardere a unui număr important de manuscrise, scrisori şi cărţi ridicate de la inculpaţi cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile acestora.
Deşi erau inculpaţi 25 de oameni, justiţia comunistă are nevoie doar de trei zile pentru a pronunţa sentinţa penală. Acuzaţiile La 1 martie 1960 cei doi intelectuali desemnaţi şefi de lot, Constantin Noica şi Dinu Pillat sunt condamnaţi la 25 de ani de muncă silnică. Alexandru Paleologu va fi condamnat la 14 ani de muncă silnică, Nicu Steinhardt va primi 12 ani muncă silnică. Cele mai mici pedepse vor fi de 6 ani închisoare corecţională pentru Anca Ionescu, Sanda Mezincescu şi Păstorel Teodoreanu. De asemenea, fiecărui inculpat i se va confisca total averea şi va fi supus degradării civice.
După şase ani de închisoare la Jilava, Noica va fi eliberat în august 1964, stabilindu-se la Bucureşti, iar ulterior la Păltiniş, până la moartea sa, în 1987, dar fiind atent supravegheat de securitatea comunistă.
(Sursa: adevarul.ro)
