Faimosul realizator de la TVR, Titus Munteanu, a suferit miercuri un stop cardio-respirator în timp ce se afla internat într-un spital din Capitală.
Realizatorul TV era internat de aproximativ două săptămâni în spital, pentru mai multe afecţiuni, la secţia de Terapie Intensivă. Titus Munteanu a murit la Spitalul „Marius Nasta” din Capitală. Familia a interzis medicilor să ofere detalii despre starea de sănătate a fostului realizator TV, înainte de decesul acestuia.
Titus Muntean s-a născut pe 3 octombrie 1941 şi era unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune din România.
Titus Munteanu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de programe TV, cu aproape 50 de ani de carieră. Printre cele mai populare emisiuni ale sale se numără „Şcoala vedetelor“ (cu care în 1996 a fost premiat cu Trandafirul de Argint la Montreux – cel mai mare festival de televiziune din lume), „Numai cu acordul minorilor“ şi „Televiziunea copiilor“.
Realizatorul TV a pornit la drum la Timişoara, cu liceul de muzică, cu flautul, a urmat Conservatorul bucureştean, a cântat jazz cu greii genului, de la Richard Oschanitzky la Johnny Răducanu. Apoi, din colaborator al Radioteleviziunii a devenit director, după mulţi ani de muncă şi experienţe greu de povestit într-o singură noapte, scrie romania-actualitati.ro.
Titus Munteanu a lucrat cu Alexandru Bocăneţ, Tudor Vornicu şi alţi profesionişti ai TVR. A descoperit talente, a contribuit la apariţia pe micul ecran a unor nume ca Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Marius Ţeicu, Elena Cârstea sau Phoenix (chiar prima prezenţă la TV a formaţiei i se datorează).
Emisiunea „Şcoala vedetelor” a fost un proiect original de mare succes, a obţinut şi un Trofeu unic pentru televiziunile din România la Montreux (1996), la Antena 1 a iniţiat şi realizat un alt proiect impresionant, Echipa fantastică (1998). Mulţi ani a fost alături de Festivalul de la Mamaia. Alte proiecte, gen Numai cu acordul minorilor, n-au avut continuitate, spre regretul celor mici. A iniţiat şi o „televiziune a copiilor”, dar n-au fost fonduri suficiente…
Titus Munteanu era creatorul emisiunii de mare succes O dată – n viaţă (TVR1). era creatorul emisiunii de mare succes „O dată-n viaţă” (TVR1). Era, scrie sursa citată, foarte mândru de nepoţi şi de fiul său, Radu Muntean, valoros regizor.
(Sursa: realitatea.net)