Preşedintele Traian Băsescu a declarat că aranjamentul între Victor Ponta şi Crin Antonescu pe legea amnistiei şi graţierii şi pe Codul Penal s-a făcut luni, iar intervenţia puterilor externe i-a făcut să dea înapoi mai repede.
„Aranjamentul între Ponta şi Antonescu pe legea amnistiei şi pe Codul Penal s-a făcut luni. Amândoi au ştiut foarte bine. Astăzi vă pot confirma că s-au înţeles ca în timp ce Ponta era la Johannesburg aceste legi să treacă.
Ce n-a înţeles Victor Ponta este că nu a fost crezut în nicio cancelarie. A rămas tot cel care a dat lovitura de stat. Iar acum este înzecită neîncrederea faţă de el comparativ cu momentul în care au dat lovitura de stat. Ştiu că nimeni nu crede că nu au ştiut. În Europa oricine ar râde că liderii unei coaliţii de 70% nu au ştiut că se modifică Codul Penal. Au ştiut, au pus-o la cale şi au vrut să le reuşească.
Această modificare a Codului Penal dă liber la corupţie. România este în afara unor angajamente elementare. Eu susţin în continuare că 90% dintre parlamentari nu au ştiut ce au făcut. Suntem în pericol ca România să fie dată un exemplu”, a declarat Traian Băsescu.
„Ponta, Antonescu şi Zgonea ar trebui să demisioneze. Cei care au patronat politic acest atac la statul de drept trebuie să facă urgent un pas înapoi”, a susţinut şeful statului.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că el crede că Valeriu Zgonea ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în urma modificărilor la Codul penal adoptate marţi în acest for legislativ, apreciind că „acest om a pus România într-o situaţie îngrozitoare”.
Preşedintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea i-a scris, miercuri, șefului statului, ca urmare a adresei primite marţi de la acesta, informând, printre altele, asupra Legii amnistierii şi a modificărilor la Codul Penal. Valeriu Zgonea a precizat că la Cameră nu a existat intenţia de blocare a activităţii autorităţii judecătoreşti.
(Sursa: digi24.ro)