O cercetare în arhive arată că raportarea parlamentarilor de Iaşi la nevoile oraşului nu s-a schimbat radical în ultima sută de ani. Presa locală îi acuza în 1913 că-şi urmăresc interesele personale, în loc să facă demersuri pentru a obţine fondurile necesare terminării construcţiei palatului. Pe de altă parte, construcţia, una de referinţă între monumentele istorice ale României, era considerată la vremea respectivă o hidoşenie arhitectonică.
„Curată bătae de joc” era titlul unui articol publicat pe 9 decembrie 1913 în săptămânalul ieşean „Fulgerul”. Textul a fost descoperit în arhive de către un ieşean pasionat de istorie şi a fost postat pe pagina acestuia de Facebook.
Reporterul i-a desfiinţat pe parlamentarii de Iaşi pentru lentoarea lucrărilor la palat, arată Adevărul, şi i-a acuzat că merg în Parlament doar pentru a-şi rezolva interesele personale:
„Şăse ani sunt de când palatul administrativ din Iaşi a fost dărâmat pentru a fi reconstruit. Şăse ani sunt de când lucrările acestei reconstruiri se perpetuează, fără ca să fie isprăvit. Se zice că această tărăgăneală a lucrărilor se datoreşte numai lipsei de fonduri. Noi unia nu’i credem. De când s’a început reconstruirea palatului din Iaşi, în Bucureşti s’au început şi terminat zeci de palate măreţe şi luxoase, cari costă sute de milioane. Avem în Parlament 17 reprezentanţi ai Iaşului: 6 la Senat şi 11 la Cameră. Ba, printre ei avem chiar şi un ministru (Al. A. Bădărău – ministrul lucrărilor publice). Da parcă de Palat le arde acestora. Au ei de făcut îndestulate stăruinţi în care interesul personal nu lipseşte. D.Morţun, fostul ministru liberal al lucrărilor publice, zicea că Ieşenii nu ştiu să ceară. Şi, în definitiv, vina nu’i a lor, ci a alegătorilor, cari nu’şi deschid ochii cui dau votul şi încrederea lor, ci se lasă ademeniţi cu făgăduieli goale ori câte-va bilete de bancă, ba chiar şi cu două-trei felioare de slănină ori de cârnaţi udate cu ceva tulburel”.
Documentarea legată de scandalul iscat în epocă în jurul construirii Palatul Culturii a vizat şi reacţiile unor policieni „grei” de la Bucureşti în legătură cu pretenţiile de finanţare urgentă venite de la Iaşi, arată Adevărul.
Iată un fragment din amintirile antrepenorului Johan Remeder implicat în reconstrucţia Palatului: „Trecuse mai mult de un an de zile de când ministerul Justiţiei nu a făcut nici o plată şi de când refuza să facă orice recepţie. Situaţia devenise insuportabilă, absurdă. M-am dus din nou la Bucureşti, m-am prezentat ministrului, i-am expus situaţia şi am făcut unele propuneri practice care, cu puţină bunăvoinţă, puteau duce la o soluţie convenabilă, în tot cazul mai folositoare lui decât mie, pentru finalizarea importantului proiect din cea de a doua capitală a ţării. Ministrul a răbufnit: «Şi apoi, scutiţi-mă de toate pretenţiile acestea ale Iaşului, de absurda glorie cu care se împodobeşte mereu. A doua Capitală? Vorbe goale. Iaşul nu e nimic mai mult decât un oraş de provincie, cum ar fi Tecuci, Vaslui sau Dorohoi»”.
Pe de altă parte, chiar şi la mulţi ani după terminarea lucrărilor la palat, oameni de cultură de vază continuau să descrie construcţia drept o hidoşenie, mai spune Adevărul.
În lucrarea intitulată pe „Pe uliţele Iaşului” (1943), scrisă de Vasile Panopol – fiu natural al lui Vasile Pogor, se regăseşte următoare menţiune: „Ne găsim pe o piaţă de mari dimensiuni, de pe care privirile noastre încântate îmbrăţişează un dulce şi unic peisaj de dealuri împodobite de gingaşele siluete ale Mănăstirilor Frumoasa, Cetăţuia şi Galata, care se profilează sub un cer luminos. din păcate, pe această piaţă se înalţă trufaşă şi bătătoare la ochi, o matahală clădită într-un pretins stil gotic cât se poate de dubios; un castel de carton, străin cu totul naturii înconjurătoare şi înfăţişărilor frumoaselor biserici şi clădiri vechi ale iaşului.”
Până şi marele istoric Nicolae Iorga făcea următoarea afirmaţie: „… oribilul palat, care este o copie stupidă a Palatului de Justiţie din Paris…”.
Construcţia palat administrativ din Iaşi, conceput atât pentru funcţionarea instanţelor de judecată, cât şi pentru instituţiile de admnistraţie, a început în 1906, în vremea regelui Carol I, şi s-a încheiat abia în 1925, spre sfârşitul domniei regelui Ferdinand I.
(Sursa: adevarul.ro)
