„Vedetă” la 13 ani. Orlando – cel mai cunoscut hoț de portofele

0
333

Paul Bumberică, un copil de nici 13 ani este deja celebru în Piatra Neamţ după poreclă – „Orlando”, dar şi după preocupările sale infracţionale.

 

Minorul a devenit cunoscut după ce zeci de persoane au rămas fără portofele sau telefoanele mobile, „operate” de ţigănuşul care utilizează metoda „Ajută-mă nene”. În plasa lui au căzut în ultimii doi ani atât bătrâni, cât şi oameni în toată firea, Poliţia Locală sau cea Naţională înregistrând cel puţin 24 de plângeri de furt al cărui autor a fost indicat băiatul. În strategia de atac, Orlando este ajutat de cel puţin un partener care trebuie să îşi joace convingător rolul, arată Adevărul.  

„L-am văzut într-o zi pe puştiul ăsta fugărit de un băiat mai mare. Eu am intervenit să-l apăr pentru că s-a agăţat de pantalonii mei şi ţipa <Nene, nene, apără-mă, că mă bate!> Cât timp eu eram ocupat să-l alung pe vlăjganul care îl ameninţa pe copil, am sesizat că <victima> îmi căuta prin geanta unde aveam camera foto”, povesteşte Ioan Clopoţel, un cunoscut fotograf din Piatra Neamţ, pentru Adevărul.  

Isprăvile lui Orlando şi problema de fond privind legislaţia permisivă în astfel de cazuri au făcut şi obiectul unei intervenţii recente în Parlament a deputatului PC de Neamţ, Cătălin Drăguşanu.  

„În pofida vârstei fragede, copilul este specializat în tâlhării şi furturi prin diferite metode de distragere a atenţiei. Numai într-un singur caz de furt a putut sustrage 4.000 de euro şi 15.000 de lei. Copilul este, însă, ajutat şi încurajat de persoane majore, persoane care ar trebui să răspundă penal pentru faptele lor“, a declarat de la tribună parlamentarul care a cerut reînfiinţarea şcolilor de corecţie la nivel de judeţe, în scopul reeducării minorilor delincvenţi.  

„Pentru infracţiunile grave, consider că se impune decăderea din drepturi a părinţilor“, a mai menţionat deputatul. De câteva luni, Orlando şi-a mutat raza de acţiune în Iaşi, un oraş cu mai mult „potenţial”, şi unde nici nu era cunoscut de localnici. Aici a fost prins zilele trecute de poliţişti şi, spre ghinionul lui va luia o pauză de activitate, deoarece în Iaşi există un centru de primire a minorilor.  

„S-a stabilit că el este suspectul unui număr de 9 infracţiuni de furturi din buzunare comise pe raza municipiului Iaşi, prin metoda <Nene, nene, mă bate!>. Din cercetări a rezultat că o parte dintre aceste fapte ar fi fost comise împreună cu C. Gheorghe Cristian, de 18 ani, din Piatra Neamţ”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments