Valeria Borza a fost o sportivă iubită în Franţa. Alături de clubul său, Lyz les Lannoy, ea a câştigat două titluri de campion al Franţei, în 2011 şi 2012.
În ajunul Crăciunului, francezii s-au strâns la club, au aprins o lumânare şi şi-au amintit de Valeria Borza. Nimeni n-a adus flori, pentru că cei de la club le-au spus că e mai important să doneze banii, pentru ca trupul Valeriei să poată fi adus la Caransebeş, în locul natal.
Postul francez F3 a realizat un reportaj la ceremonia de amintire a Valeriei Borza, la care au rulat imagini de când sportiva de 29 de ani juca tenis de masă şi se bucura pentru victoriile sale.
„Venită din România, Valeria a găsit la clubul său o familie adoptivă, iar preşedintele o privea ca pe fiica sa”, se arată în reportaj. Ea juca din 2004 pentru Lyz les Lannoy. Valeria a fost de două ori campioană a Franţei pe echipe şi ocupa locul 27 în clasamentul celor mai bune jucătoare de ping-pong din Franţa.
Valeria Borza a murit la doar 29 de ani, din cauza unei meningite bacteriene.
(Sursa: adevarul.ro)