„Zâmbet în Ajun de Crăciun” – proiect caritabil al Consiliului Judeţean al Elevilor Iaşi

0
199

În preajma sărbătorilor de iarnă, elevii din judeţul Iaşi sunt implicaţi în numeroase activităţi  de voluntariat care au ca scop realizarea acţiunilor de caritate pentru cei care au nevoie de ajutor, dezvoltarea sentimentului de compasiune şi bunătate faţă de semenii lor.  Perpetuând tradiţia proiectelor educaţionale de succes, Consiliul Judeţean al Elevilor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, a organizat cea de a IV-a ediţie a proiectului educaţional „Zâmbet în Ajun de Crăciun”, în perioada 13-18 decembrie 2013. Prin acest proiect un număr mare de elevi a participat la cele două acţiuni organizate în şcolile din judeţ pentru susţinerea elevilor din învăţământul rural, comunităţi dezavantajate.

 

Prima activitate a consat în colectarea de jucării, cărţi, rechizite şcolare, dulciuri, fulare, manuşi şi căciuli pentru copii, la Colegiul Naţional „M. Eminescu”, unde au fost împachetate pentru a putea fi dăruite copiilor din satul Crucea, comuna Lungani. Astfel, prin contribuţia elevilor de la Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu”, Colegiul Agricol „Vasile Adamachi”, Liceul Agricol „Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Colegiul de Artă „Octav Bancilă”, Liceul Pedagogic „V. Lupu”, Liceul de Informatică „Grigore Moisil” , Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, Colegiul Economic Administrativ, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Liceul „Waldorf”, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Iași,  Liceul Agricol „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, Școala Gimnazială „Ion Simionescu” , Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”Iaşi,  au fost realizate 250 de pachete care au adus zâmbetul pe chipul elevilor de la Şcoala Crucea.

Cea de-a doua activitate a proiectului a reprezentat-o spectacolul caritabil, organizat de elevi pentru elevi, luni, 16.12.2013, la Casa Pogor,  în cadrul căruia au evoluat elevi talentați din liceele ieșene precum Colegiul de Artă „Octav Bancilă” Iași,  Colegiul Național „Emil Racoviță”,  Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”,  Liceul cu Program Sportiv Iași etc.  În urma biletelor puse în vânzare prin Consiliile Şcolare ale Elevilor, s-a reușit strângerea sumei de 100 de lei, fond care va fi folosit pentru organizarea unei excursii la Iaşi pentru elevii din mai multe şcoli rurale, cu vizitarea obiectivelor cultural-istorice  şi vizionarea unui spectacol de teatru, în perioada vacanţei intersemestriale din luna februarie a acestui an şcolar.

Cristian Tiberius Axinte, preşedintele CJE Iaşi, consideră că acest proiect a reprezentat o probă de încercare pentru consolidarea noii echipe, care a reuşit, într-un timp foarte scurt, să mobilizeze elevi din şcoli diferite în organizarea activităţilor cu scop caritabil, oferind un exemplu de implicare a tinerilor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments