Fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, un critic al Kremlinului, a fost eliberat, vineri, din închisoarea în care era încarcerat de zece ani, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul de graţiere al acestuia, potrivit agenţiei Interfax.
„Către ora (locală) 12.20 (10.20, ora României), Mihail Hodorkovski a părăsit închisoarea”, a declarat o sursă neprecizată pentru agenţia Interfax. Conducerea regională a Administraţiei penitenciare nu a confirmat această informaţie, arată Adevărul.
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul de graţiere a fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, încarcerat de peste zece ani, a anunţat vineri Kremlinul într-un comunicat, subliniind că decizia intră în vigoare imediat.
„Îndrumat de principii umanitare, decretez că Mihail Borisovici Hodorkovski (…) trebuie să fie eliberat din închisoare înainte de ispăşirea pedepsei (la care a fost condamnat). Acest decret intră în vigoare imediat”, se arată într-un scurt comunicat al preşedintelui rus publicat de Kremlin.
Fostul oligarh, urma să fie eliberat în august 2014 după ce a ispăşit o pedeapsă de zece ani pentru „fraudă şi evaziune fiscală”, menționează Adevărul.
Încă de la începutul procesului, partizanii lui Hodorkovski au văzut ca pe o reglare de conturi împotriva omului de afaceri care se opunea lui Putin şi avea ambiţii politice.
„Decretul de graţiere va fi semnat foarte curând”, a declarat Putin. „A petrecut mai mult de zece ani în închisoare, este o pedeapsă serioasă, a invocat circumstanţe de ordin umanitar – mama lui este bolnavă – şi cred că putem lua această decizie”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Unul din avocaţii lui Hodorkovski, Karinna Moskalenko, a afirmat că nu a are informaţii: „Nu pot confirma sau nega, nu avem nicio informaţie”.
Arestat în 2003, Hodorkovski, a fost considerat cel mai bogat om din Rusia, fiind condamnat în 2005 cu partenerul său de afaceri Platon Lebedev la opt ani de închisoare pentru „fraudă” şi „evaziune fiscală”. Deţinut prima dată în Siberia, Hodorkovski a fost transferat într-o închisoare din Karelia, în nord-vestul Rusiei, precizează Adevărul.
Pedeapsa a fost mărită la 14 ani, în 2010, în urma unui al doilea proces de „furt de petrol” şi „spălare” a 23.5 miliarde de dolari.
(Sursa: adevarul.ro)