10 milioane de euro care MIROS CAM URÂT. Cine a primit contractele pe mega-proiectul colectării deșeurilor din județul Iași?

0
456

În pragul Noului An, Consiliul Judeţean Iaşi împărţea nişte milioane de euro pe mega-proiectul colectării deşeurilor. Cine primea nişte contracte babane, pe data de 30 decembrie 2013, de la instituţia condusă de liberalul Cristian Adomniţei? O firmă care a mai făcut afaceri, în trecut, la Salubris, atunci când director de achiziţii era Valerian Sălăvăstru, finul altui liberal, Relu Fenechiu. Un alt contract a ajuns la o societate din care emană parfumul lui Dan Voiculescu.
 

Dintr-un foc, Consiliul Judeţean a dat, pe final de an 2013, 10 milioane de euro din cei 85 de milioane cât va costa, la final, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din Iaşi.

 

Un tun de 10 milioane de euro

Marii câştigători a două licitaţii organizate de către Consiliul Judeţean (CJ) în cadrul unui proiect finanţat în mare parte din fonduri europene sunt Grădinariu Import Export SRL şi Iridex Group Plastic SRL, ambele din Bucureşti. Licitaţiile au fost adjudecate pe 4, respectiv 30 decembrie 2013.

 

Gunoiul din tot judeţul se va aduna într-un singur loc, un mega-proiect despre care nu e clar cum va deveni viabil economic

 

Grădinariu Import Export a primit un contract de 14 milioane de lei, fără TVA, pentru 5 camioane de transport containere cu sistem de încărcare/descărcare tip cârlig, de 37 de tone, 4 camioane de aceeaşi capacitate, de 24 de tone, două remorci, un tocător de crengi şi alte utilaje speciale pentru serviciul de salubrizare.

Este aceeaşi firmă care a câştigat licitaţii cu ghiotura, în trecut, la Salubris. Primarul Gheorghe Nichita afirma, la un moment dat, că societatea din Bucureşti ar fi apropiată a fostului şef al Corpului de Control al Prefecturii, Valerian Sălăvăstru, finul şefului liberalilor ieşeni, Relu Fenechiu. „Eram director de achiziţii la Salubris când au furnizat echipamente acolo, dar nu am avut nicio legătură cu ei. A fost o diversiune a primarului. A fost control, s-a dispus şi o anchetă, dar am fost găsit nevinovat. Aş vrea eu să fie firma mea la ce cifră de afaceri au. Adevărul este că firma aceea este furnizorul celor de la Rosal şi sunt vechi pe piaţă, probabil că de aceea au câştigat”, spune Sălăvăstru.

A doua firmă, Iridex Group Plastic, va livra, contra a 29 de milioane de lei, fără TVA, peste 175.000 de pubele şi 25 de containere de gunoi de maximum 40 de metri cubi. Iridex îi aparţine şi lui Corneliu Pascu, despre care presa centrală a scris în mod repetat că ar fi un om de afaceri în siajul liderului conservator Dan Voiculescu. Pascu a fost senator PC între 2004-2008.

 

 

Istoria proiectului

Proiectul de 85 de milioane de euro are ca beneficiari 98 de consilii locale din judeţ, printre care şi cel din municipiul Iaşi. Demarat, iniţial, doar pentru zona Iaşului şi a comunelor din apropierea lui, proiectul a fost extins, pe hârtie, de către fostul preşedinte al CJ, Constantin Simirad, dar a fost abandonat, până la începutul anului 2013, din cauza birocraţiei de la nivelul Guvernului.

„În anul 2012, când am venit la conducerea CJ, proiectul era compromis. Am reuşit să-l facem să funcţioneze foarte repede, solicitând aprobările necesare de la Ministerul Mediului”, spunea, anul trecut, actualul preşedinte al CJ Iaşi, Cristian Adomniţei. Conform acestuia, obiectivele principale ale Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor sunt crearea unei staţii de transfer a gunoiului la Bălţaţi, realizarea unei staţii de transfer şi sortare la Ruginoasa, o staţie nouă de transfer la Ţuţora, o staţie de tratare mecano-biologică la Ţuţora. În plus, proiectul prevede achiziţionarea de pubele şi containere pentru colectarea deşeurilor pentru toţi locuitorii din judeţ, precum şi achiziţionarea maşinilor ce vor transporta gunoiul din toate comunele către centrele de colectare.

 

 Zeci de mii de pubele au fost achiziţionate pentru a fi împărţite în judeţ, iar oamenii de la ţară vor trebui să înveţe să le folosească

4 milioane pentru închiderea gropilor

O altă licitaţie derulată în cadrul proiectului prevede ca trei gropi de gunoi din judeţ să fie închise, în următoarele 18 luni. Costurile: 4 milioane de euro. Licitaţia a avut loc la mijlocul lunii ianuarie 2014 şi a fost câştigată de către firma Geiger Transilvania SRL. “Acesta este penultimul mare contract de lucrări din cadrul proiectului”, a precizat preşedintele Adomniţei. Contractul cu Geiger Transilvania va elimina, în următoarea perioadă, depozitele Valea Seacă – Paşcani, Adâncata – Târgu Frumos şi Hârlău.

“Ultima mare licitaţie pe acest proiect va fi cea pentru staţiile de sortare şi transfer de la Ruginoasa şi Bălţaţi”, a mai spus preşedintele CJ. Această procedură are drept termen limită pentru depunerea ofertelor 28 ianuarie. Câştigătorul se va anunţa pe 2 februarie. Valoarea lucrărilor pentru ambele staţii este de 24 milioane de lei, fără TVA.

Din suma de 85 de milioane de euro destinată realizării întregului proiect, 25 de milioane de euro o reprezintă contribuţia CJ şi a Guvernului, iar 60 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

 

Grădinariu Import Export SRL

Firma a fost creată în 1994 şi-i are drept acţionari pe Radu Grădinariu şi Maria Clara Grădinariu. În 2012 a avut o cifră de afaceri de 77,4 milioane de lei şi profit de 1,9 milioane de lei. Are datorii de 26,5 milioane de lei.

 

Iridex Group Plastic SRL

Firma a fost creată în 1993 şi este împărţită între doi asociaţi: Corneliu Pascu şi Valentin Feodorov. Cifra de afaceri din 2012 a fost de 52,2 milioane de lei, iar profitul s-a ridicat la 3,23 milioane de lei. Firma are datorii de 11,8 milioane de lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments