Arafat: Unităţile de Primiri Urgenţe vor raporta situaţia zilnic, online, începând din februarie

0
65

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat afirmă că începând de luna viitoare se va introduce raportarea zilnică, online, la nivelul unităţilor de primiri urgenţe, care va permite o monitorizare în timp real, inclusiv a cheltuirii banilor publici.

„Dacă până acum am colectat date despre ce se întâmplă în sectorul prespitalicesc, intervenţii, sectorul de urgenţă, ambulanţe, SMURD, elicoptere, care ni se raportează şi ştim ce se întâmplă, începând cu luna viitoare vom introduce raportarea zilnică şi la nivelul UPU şi la compartimente. Urmează şi aspectul de raportare pe UPU, nu este o muncă în plus, fiecare UPU are un raport de gardă tip pe care îl completează. Ce va fi nou – acest raport va fi completat online şi va putea să fie accesat inclusiv la nivel de minister, ca să vedem şi să urmărim situaţia”, a spus Arafat, duminică, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş.

 

Acesta a precizat că, într-un an, la unităţile de primiri urgenţe finanţate de Ministerul Sănătăţii ajung în jur de 3,2-3,4 milioane de pacienţi, iar la compartimentele de primiri urgenţe din spitalele mai mici, care se încearcă să fie preluate la finanţare la minister – „o parte începând chiar cu acest an”, în timp ce o parte au fost preluate în anii trecuţi – încă un milion de pacienţi.

 

Arafat a arătat că fiecare unitate îşi va putea vedea raportul propriu online, iar de la minister, Departamentul de Asistenţă Medicală de Urgenţă – al cărui personal va creşte de la doi la opt oameni, în acest an – va vedea rapoartele tuturor unităţilor.

„Va fi un raport tehnic şi ne informează unde sunt probleme. Monitorizarea este importantă pentru cheltuirea banului public”, a spus Arafat.

 

Acesta a precizat că până acum se făceau monitorizări ale UPU, care nu erau în timp real, prin vizite şi prin monitorizare încrucişată, şi că şi în trecut s-au depistat nereguli.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a participat, la finalul acestei săptămâni, la întrunirea Comisiei Naţionale de Medicină de Urgenţă, la Târgu Mureş.

El a susţinut şi sâmbătă o conferinţă de presă în care a anunţat că pentru acest an s-au alocat de la buget 270 de milioane de lei pentru acţiunile prioritare din medicina de urgenţă, pe programe de terapie intensivă, infarct, traumă, accidente vasculare cerebrale şi recoltare mobilă de sânge.

Raed Arafat spus, de asemenea, că mesajul din partea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este că nu se are în vedere o privatizare a spitalelor, ci intenţia este de a reduce internările nejustificate şi a muta bolnavii la ambulatorii.

„În urma discuţiilor care au fost la ultima videoconferinţă, intenţia ministerului este de a muta ce nu se justifică la internarea în spital către ambulatorii, pentru a face utilizarea fondurilor mult mai eficientă. Deci, în niciun caz nu este intenţia de a duce la privatizare sau la favorizarea unui segment faţă de altul, ci este de a reduce internările nejustificate şi a muta bolnavii la ambulatorii – parte care sunt chiar în spitalele publice, cum e şi aici, ambulatoriile integrate”, a declarat el.

 

Sursa: mediafax.ro

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments