Ceața a dat peste cap traficul pe Aeroportul Internațional Iași

0
72

Ceața a dat peste cap traficul aerian în această dimineață. O cursă spre București a fost anulată, iar alta amânată, în timp ce primul avion care trebuia să ajungă dimineață din București, la Iași, a avut o întârziere de două ore. Este ceaţă și la această oră, în județele Iași, Vaslui, Galați și Botoșani. Avertizarea tip cod galben de ceață este valabilă până la ora 14.00. 

 

Zeci de pasageri au avut de așteptat două ore plecarea avionului care trebuia să decoleze la ora 9.30.

 

„Mai am o cursă de prins din Bucureşti, dacă nu plec din Iaşi nu am cum să ajung la cealaltă, evident, dar e vremea de vină.”

 

„Nu cred că e cineva vinovat, vremea e vreme şi nu e numai la Iaşi, e şi la Bucureşti”

„Ne-am programat în aşa fel încât să nu avem suprize neplăcute aşa că stăm şi aşteptăm.”

Au fost și pasageri nemulțumiți că nu sunt ținuți la curent cu situația zborului.

 

„Sunt zero ăştia de la Iaşi. Nu spun nimic. Stai şi te rogi de câte o doamnă de pe aici ca s-ar putea să nu se ştie dacă cumva vine cursa de la Bucureşti, nu vine.”

 

„În clipa în care primim informaţiile de la operatorii aerieni noi comunicăm acest lucru pe canalele noastre specifice, pe site-ul nostrum și pe canalele social-media, în special Facebook,” a explicat Raluca Filip, coordonator marketing și comunicare la Aeroportul Iași.

Din cauza ceții dense, și traficul pe drumurile nationale și europene din Moldova se desfășoară cu dificultate. În unele zone, vizibilitatea este redusă sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments