Ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că, joi, îi va propune premierului Victor Ponta şi ministrului interimar de Interne, Gabriel Oprea, eliberarea din funcţie a doi prefecţi şi a unui subprefect, pentru deficienţe în operaţiunile de deszăpezire, spunând că este nemulţumit de prefectul din Brăila, care „s-a lăsat înzăpezit”, neincluzându-l pe prefectul din Constanţa pe lista celor de care este mulţumit.
Schimbările de prefecţi şi subprefecţi nu pot fi efectuate decât prin hotărâre de guvern.
„O să anunţ mâine despre cine este vorba, pentru să bruma aceea de implicare pe care o mai are îmi este necesară în noaptea asta. Din punctul meu de vedere, doi prefecţi şi un subprefect trebuie să plece, dar vreau ca în noaptea asta să muncească. Au arătat că nu au responsabilitate, nu au informaţii, că nu sunt în lumea reală”, a spus Dragnea, la Antena 3.
Întrebat dacă este vorba de prefectul judeţului Brăila, Dragnea a răspuns că, practic, acesta nici nu mai este la coordonare, deoarece a plecat şi „s-a lăsat înzăpezit”.
Ulterior, la Digi 24, Dragnea a arătat că este nemulţumit de prefectul judeţului Brăila, deoarece nu este normal să rămână blocat undeva, în zăpadă, ca şi conducător al unui comandament de iarnă.
„Cum să mergi într-o comună tu, care conduci comandamentul de iarnă, şi să rămâi blocat ? Sigur că sunt nemulţumit”, a spus Dragnea.
El a precizat, în schimb, că a lucrat bine cu prefecţii din Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi, fără ca prefectul din Constanţa să fie nominalizat în această categorie din totalul judeţelor aflate sub cod roşu.
Tot miercuri seara, premierul Victor Ponta a anunţat, după ce subprefectul judeţului a afirmat că de o jumătate de zi este axat pe deszăpezirea prefectului, că unul dintre vicepremieri sau ministrul Apărării va merge la Brăila, iar dacă se va constata că acolo sunt persoane fără autoritate ori competenţă, acestea vor fi înlocuite.
Subprefectul de Brăila, Ionuţ Grosu, a transmis Guvernului, la comandamentul de iarnă, că de o jumătate de zi încearcă să-l scoată pe prefectul judeţului din localitatea Gemenele, unde a rămas înzăpezit, iar vicepremierul Liviu Dragnea i-a cerut să nu concentreze toate utilajele pentru asta.
„După cum ştiţi, de o jumătate de zi ne străduim să îl scoatem pe domnul prefect de la…Este foarte, foarte greu de ajuns la ei”, a răspus subprefectul, moment în care cei prezenţi în sala de şedinţă au izbucnit în râs.
„Domnul subprefect, nu vreau să ţin toată ţara pentru această discuţie. Ştiu că domnul prefect este o persoană foarte importantă, dar mai avem vreo 6.900 de persoane care au nevoi foarte serioase. Nu concentraţi toate utilajele acolo. Vreau, imediat după videoconferinţă, că nu vă întreb acum, că nu ştiţi, să-mi transmiteţi care e necesarul de pâine”, a cerut vicepremierul pe un ton tăios.
Discuţia a mai continuat pe marginea altor probleme cauzate de zăpadă în judeţul Brăila, iar, la final, vicepremierul a avertizat că, joi, este posibil să viziteze zonele afectate din acest judeţ, avertizând că nu ar vrea să se întâmple ca la Buzău, unde prefectul a fost eliberat din funcţie.
Prefectul judeţului Buzău a fost eliberat, miercuri, din funcţie de Guvern.
Membrii comandamentului de iarnă, reunit la Guvern, au extins stare de alertă pentru celelalte judeţe avertizate, miercuri, prin cod roşu, respectiv Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, după ce această stare a fost declarată, luni, pentru judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea.
Sursa: gandul.info