Trei tineri din Iași, cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani, au fost depistați cu buzunarele pline de droguri, în timpul unor controale făcute de polițiștii Secției 2 din Iași pentru combaterea traficului și consumului de droguri.
Astfel, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în jurul orelor 2.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie, l-au depistat într-un autoturism, pe strada Păcurari, pe S. Andrei, de 27 ani, din comuna Leţcani, având asupra sa două foiţe din aluminiu în care se afla un produs vegetal de culoare verde – oliv, suspect a fi canabis. În dimineaţa zilei de 11 ianuarie, în jurul orelor 03:00, poliţiştii l-au prins în flagrant pe strada Arcu, pe T. Marian, de 27 ani, domiciliat în Iaşi, având a supra sa un produs vegetal de culoare verde – oliv sub formă de muguri, suspect a fi drog.
La data de 12 ianuarie, în jurul orelor 2.30, poliţiştii au oprit pentru control, în trafic, şoferul unui autoturism: C. Valentin, de 23 ani, din oraşul Târgu Frumos. În respectivul auto se aflau 3 pasageri: B. Petru, de 23 ani, din Cotnari, B. Bogdan, de 29 ani, din comuna Ion Neculce şi B. Eusebiu, de 26 ani, din Iaşi. S-a procedat la controlul corporal al persoanelor, ocazie cu care asupra lui B. Petru s-a găsit o tabacheră în care se afla un produs vegetal de culoare verde-oliv cu miros înţepător suspect a fi drog de risc. De asemenea în urma verificării autoturismului, pe scaunul şoferului s-au găsit într-o geantă două plicuri ce conţineau un produs vegetal solidificat de culoare maro suspect a fi drog de risc.
Toate produsele vegetale au fost ambalate, sigilate şi ridicate în vederea expertizării. În cauze s-au întocmit dosare penale pentru încălcarea prevederilor Legii 143/2000.
(Sursa: digi24.ro)