Hackerii au făcut peste 150 de mii de dolari printr-un server din România ce distribuia virusul "Poliţia Română"

0
74

 

 

Serverul folosit de hackeri pentru a infecta utilizatori cu virusul numit Poliţia Română a fost identificat şi dezafectat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în colaborare cu Bitdefender.
 

Hackerii au reuşit să câştige în jur de 150.000 de dolari, se arată într-un comunicat al Bitdefender, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de soluţii antivirus, controlată de românii Florin şi Măriuca Talpeş.

Virusul a fost instalat cu succes pe 267.786 de calculatoare, dintre care 8.881 erau localizate în România.

„Suma totală obţinută de escroci în perioada studiată se ridică la 158.376 de unităţi monetare – cel mai probabil dolari americani. Cei mai mulţi bani au provenit din Statele Unite ale Americii – 32.176 de dolari, iar din România câştigurile s-au ridicat la aproximativ 2.500 de dolari”, au precizat reprezentanţii companiei.

Cum funcţiona sistemul

Un soft periculos era instalat pe calculatorul utilizatorului. Acesta solicita o recompensă în schimbul deblocării sistemelor.

„Imediat ce computerul porneşte ecranul este blocat. Dacă sistemul este localizat într-una dintre ţările în care se vorbeşte una dintre cele 25 de limbi predefinite, virusul afişează un mesaj în limba utilizatorului. Mesajul îl informează că sistemul a fost blocat în urma detectării unei activităţi suspecte precum descărcarea de material fără plata drepturilor de autor sau pornografie. Mesajul mai precizează că sistemul ar putea fi deblocat prin plata unei răscumpărări denumite eufemistic amendă”, au explicat reprezentanţii Bitdefender.

Un alt mecanism identificat a fost campania de tipul pay per click prin care hackerii generau în mod automat trafic pe anumite site-uri.

’’Investigaţia privind serverul de comandă şi control, localizat în Bucureşti, este una complexă. Activităţile investigative vizează identificarea şi înlăturarea unor astfel de servere folosite pentru distribuirea de viruşi informatici, precum cel intitulat ICEPOL/RANSOMWARE. Identificarea serverului este o parte a rezultatului activităţilor desfăşurate împreună cu autorităţile de aplicare a legii din alte state, precum şi cu firme de specialitate partenere,” a declarat Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Sursa: gandul.info

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments