Incredibil! Fotbaliști de la FC Vaslui implicați într-un dosar de PROSTITUȚIE CU MINORE

0
89

Un nou dosar în care sunt implicate persoane importante din Vaslui a ajuns pe masa judecătorilor, după ce procurorii de la DIICOT l-au adus în faţa instanţei pe Viorel Rusu, un vasluian de 48 de ani, care este acuzat de trafic de persoane şi trafic de minore.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Rusu se afla în vizorul poliţiştilor de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate încă din anul 2011. El este acuzat că racola tinere minore din judeţ pe care, apoi, le obliga să practice prostituţia. Fetele erau folosite, pentru început, pe plan local, printre clienţi numărându-se şi fotbalişti de la FC Vaslui şi persoane din lumea interlopă, iar când deveneau majore erau trimise „la produs“ în Elveţia şi Irlanda, unde practicau cea mai veche meserie în cluburile de noapte. Procurorii au mai aflat că, deşi era ajuns în ţară, Rusu încă mai primea bani de la fete prin intermediul unor conturi on-line, ceea ce înseamnă că acesta le coordona activitatea chiar şi de acasă.

Bărbatul a fost reţinut de oamenii legii în cursul zilei de miercuri, atunci când ofiţerii de la Crimă Organizată au descins la locuinţa sa, unde au găsit şi pe una din fete şi unde au efectuat şi o percheziţie informatică. Până în prezent, patru dintre tinere au decis să rupă tăcerea şi s-au constituit părţi civile în dosar. De asemenea, fotbaliştii implicaţi, mare parte dintre ei foşti jucători de la FC Vaslui, vor trebui să se prezinte în faţa instanţei, ei având calitate de martori în acest dosar.

 

Viorel Rusu a fost prezentat în faţa judecătorilor, el primind mandat de arestare preventivă. Bărbatul este o cunoştinţă mai veche a oamenilor legii, el fiind condamant în urmă cu câţiva ani pentru înşelăcine.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments