Iranul susţine că acordul publicat de Washington este o "interpretare unilaterală şi parţială"

0
62

Iranul a preciat vineri că rezumatul, publicat de Casa Albă, al condiţiilor de aplicare a acordului interimar asupra programului său nuclear este o „interpretare unilaterală şi parţială”.
 

„Comunicatul Casei Albe este o interpretare unilaterală şi parţială a acordului neoficial dintre Iran şi Grupul 5+1” (China, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi Germania), a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Marzieh Afkham, citat de agenţia oficială Irna.

„Nu există deloc un criteriu de evaluare sau o hotărâre privind modul în care acordul de la Geneva va fi pus în aplicare”, a adăugat Afkham.

Acordul, semnat în noiembrie la Geneva, urmează să intre în vigoare luni. El limitează activităţile nucleare sensibile ale Iranului pe termen de şase luni, sub supravegherea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor occidentale.

Documentul intitulat „consideraţii tehnice”, publicat joi de Casa Albă, cuprinde în special un calendar al inspecţiilor acestei agenţii la instalaţiile nucleare iraniene.

Inspectorii AIEA sunt aşteptaţi sâmbătă la Teheran, pentru a fi trimişi la instalaţiile nucleare vizate de acord, unde vor supraveghea respectarea de către Iran a angajamentelor sale, potrivit oficialilor iranieni în domeniul nuclear.

Textul complet, care defineşte pentru AIEA cum va pune în aplicare acest acord istoric, a fost trimis unui număr restrâns de parlamentari şi colaboratori ai Congresului de la Washington, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney.

Acest anunţ a fost făcut după ce oficialii americani au fost constrânşi să dezmintă afirmaţii, potrivit cărora acordul semnat cu Teheranul include o serie de clauze secrete.

 

(Sursa: mediafax.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments