Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu FK Baku, scor 0-2, că este deranjant faptul că formaţia sa pierde partidele amicale, dar a precizat că a fost o perioadă grea pentru jucători.
„A fost foarte greu în acest cantonament, mai ales pentru jucători. Am realizat foarte multe lucruri în acest prim stagiu de pregătire. În cel de-al doilea cantonament vom avea altfel de antrenamente şi vom obţine şi rezultate. Cel mai important este să nu avem jucători accidentaţi. Este deranjant că pierdem aceste meciuri amicale, dar a fost o perioadă grea. În cel de-al doilea stagiu de pregătire vom lucra mai mult cu mingea, iar în meciuri voi juca mai mult cu echipa standard”, a spus Reghecampf la Digi Sport.
Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia azeră FK Baku, în ultimul meci amical al primului stagiu de pregătire din Spania. Golurile azerilor au fost marcate de Solici ’17 şi Alaskadov ’48.
În cantonamentul din Spania, Steaua a mai înregistrat următoarele rezultate: 1-5 cu FC Nurnberg, 0-0 cu Werder Bremen, 0-1 cu FC Lucerna şi 1-1 cu Union Berlin.
Steliştii se vor întoarce, joi, în România, urmând ca cel de-al doilea stagiu de pregătire să se desfăşoare tot în Spania, în perioada 26 ianuarie – 6 februarie.
Sursa: mediafax.ro