Monica Iacob Ridzi îşi joacă ultima carte în dosarul în care este acuzată de fapte de corupţie şi de prejudicierea Ministerului Tineretului şi Sportului cu 650.000 de euro. După mai bine de doi ani şi jumătate de la începerea procesului, magistraţii Curţii supreme judecă marţi ultimul termen în acest dosar şi vor rămâne în pronunţare. Tot marţi sunt aşteptaţi în faţa judecătorilor pentru decizii fostul ministru Relu Fenechiu, medicul Şerban Brădişteanu şi deputatul Gheorghe Coman.
Monica Iacob Ridzi, în prezent deputat PP-DD, este acuzată de DNA că ar fi acordat mai multe contracte fară licitatie unor companii private în perioada în care a deţinut funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Procurorii o acuză şi de cheltuirea unor sume exorbitante pentru organizarea Zilei Tineretului din 2 mai 2009.
Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul” în luna iulie, dar a făcut recurs şi urmează să afle marţi decizia definitivă. Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în 2012, fiind acuzat că a vândut prin firmele sale transformatoare şi întrerupătoare uzate drept produse noi către compania Electrica Moldova, în perioada 2002-2005. Comisarii de la Garda Financiară au estimat prejudiciul la aproape 7 milioane de lei.
Alte cinci persoane sunt condamnate în acest dosar, printre care şi fratele lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, care a primit şi el, iniţial, tot o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani. Relu Fenechiu estte primul ministru care a primit sentinţa în timpul mandatului.
Medicul Şerban Brădişteanu aşteaptă şi el condamnarea pe fond în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu şi luare de mită. La ultimul termen al procesului, procurorul DNA a cerut condamnarea medicului la zece ani de închisoare și menținerea sechestrului pe bunurile deținute de acesta. Şerban Brădișteanu, șef de secție la Spitalul de Urgență Floreasca, a fost trimis în judecată în 2007. El este acuzat că ar fi primit mită aproape 4 milioane de euro de la o firmă ce distribuia produse medicale, în schimbul trucării unor licitații privind achiziționarea de aparatură medicală pentru penitenciare. Prejudiciul produs Ministerului Justiţiei se ridică la 9,1 milioane de euro.
Gheorghe Coman, cunoscut şi sub titulatura de „deputatul auto”, este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie că a primit peste 3000 de lei mită pentru a-l menţine în funcţie pe şeful DSV Buzău. Deputatul se lăuda, susţine DNA, că din suma primită urma să achite nota de plată pentru protocolul la o acţiune de partid la care a participat şi ministrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Maria Grapini. În momentul în care au intervenit anchetatorii, parlamentarul a fugit cu maşina, dar a fost fost prins 12 ore mai târziu.
(Sursa: digi24.ro)