Scandal urmat de bătaie vineri, 10 ianuarie, într-o scară de bloc din Paşcani. Un tânăr care împărţea materiale promoţionale cu ofertele de la un supermarket din zonă a intrat într-un conflict cu un locatar al imobilului. La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie, dar şi unul de la SMURD.
Locatarul blocului a susţinut în fsţa poliţiştilor că tânărul asculta pe la uşile oamenilor în timp ce împărţea materialele. În replică cel acuzat a declarat că nu este adevărat. El a susţinut că a fost agresat în timp ce punea respectivele materiale în cutiile poştale.
Din primele verificări s-a stabilit că până la sosirea echipajului de Poliţie între cei doi a avut loc o bătaie. Cel care împărţea materialele a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal cu lovituri la faţă.
Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz, pentru a stabili cine este vinovat. Cei implicaţi au depus amândoi plâgere pentru agresiune.
(Sursa: newspascani.com)