Pe surse. Elena Udrea a demisionat din PDL

0
58

Deputatul Elena Udrea a demisonat din PDL şi se va înscrie în Partidul Mişcarea Populară, conform unor surse politice. Fostul ministru al Dezvoltării a reproşat conducerii PDL faptul că nu a susţinut proiectul de unificare a dreptei.

Elena Udrea a demisionat din PDL şi se va alătura partidului Mişcarea Populară, proaspăt intrat în rândul formaţiunilor politice, susţin surse apropiate fostului ministru și citate de Adevărul. Oficializarea anunţului este doar o chestiune de ore. Udrea s-a arătat nemulţumită de faptul că liderii PDL au hotărât ca partidul să meragă singur la alegerile europarlamentare şi s-a decis să plece. Totodată, Udrea le-a reproşat celor din vârful PDL faptul că au făcut o palidă opoziţie majorităţii USL.

Varianta PDL

 

De partea cealaltă, tabără lui Vasile Blaga se pregătea să o excludă pe Udrea din partid, sâmbătă, în cadrul Colegiului director al partidului, care va avea loc la Braşov, aşa cum spuneau surse apropiate conducerii partidului. Liderii PDL au avertizat-o de mai multe ori pe ELena Udrea să nu mai facă declaraţii împotriva partidului. Ieri seară, imediat după ce Mişcarea Populară a fost înregistrat oficial ca partid, Elena Udrea a salutat decizia şi a avertizat că mai mulţi democrat-liberali ar putea trece în formaţiunea condusă de Eugen Tomac, arată Adevărul.

 

„Mă bucur, pentru că era nevoie de o voce puternică a Opoziţiei. (…) Aștept ca Partidul Mişcarea Populara să facă un altfel de politică, cu siguranţă PMP va face o adevarată Opozitie la USL. Mulţi din PDL vor sa fie într-un proiect care să fie o adevarata opozitie la PSD, care sa poată da preşedintele Romaniei în 2014, care sa continue viziunea lui Traian Băsescu”, a declarat Udrea, la Realitatea TV.

 

Conducerea PDL s-a simţit deranjată de această declaraţie şi a pregătit excluderea fostului ministru al Dezvoltării din partid. Elena Udrea a fost invitată sâmbătă să-şi susţină cauza în faţa conducerii PDL.

 

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Ialomiţeanu, îi transmite Elenei Udrea că trebuie să susţină proiectul PDL, nu alt partid. „Atât timp cât este înscrisă în PDL, Elena Udrea trebuie să facă politica acestui partid, să suţină proiectul nostru comun, care înseamnă câştigarea alegerilor prezidenţiale cu Cătălin predouiu candidat. Asta trebuie să înţeleagă Elena Udrea. Dacă nu va susţine acest proiect, ne gândim şi la alte măsuri“, a spus Ialomiţeanu.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentDaniel Constantin: Zăpada a venit la timpul potrivit pentru agricultură
Articolul următorScarlett Johansson a renunţat la rolul de ambasadoare Oxfam din cauza unei reclame israeliene – VIDEO
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments