Pierdut şi regăsit la Londra. Bătrânelul din România, rătăcit timp de 3 zile în capitala Marea Britanii, a reuşit să revină în familie

0
89

Românul Vasile Belea, care s-a pierdut în Londra după ce uşile metroului s-au închis în faţa sa şi s-a pierdut de fiul său, a reuşit să supravieţuiască trei zile la Londra cu 20 de lire sterline. Bătrânul de 63 de ani şi-a văzut poza în ziar şi a reuşit să-şi contacteze familia care trăieşte în capitala Marii Britanii.

 

„The Daily Mail“ relatează povestea lui Belea, care s-a pierdut la metrou şi nu a mai reuşit să dea de fiul său, chiar dacă a încercat să contacteze poliţia. Românul avea un card de transport şi 17 lire sterline (20 de euro), iar când a fost găsit de familie mai avea asupra sa încă 3 lire. Presa britanică este surprinsă că bătrânul a reuşit să supravieţuiască trei zile în centrul Londrei.

Vasile Belea a fost văzut ultima oară în staţia de metrou Stockwell, dar a fost găsit în vestul Londrei ieri. Olimpia Belea, nora sa, a declarat pentru „The Daily Mail“ că a încercat să comunice cu doi poliţişti, dar pentru că nu ştia engleză foarte bine nu a reuşit să le explice acestora problema.

„Toată lumea cu care s-a întâlnit a fost foarte drăguţă cu el, dar nu au realizat că e o persoană pierdută. Şi-a văzut poza în ziarul Metro şi a ajuns la Poliţie noaptea trecută“, a mai spus Olimpia Belea.

Ea a mai adăugat că bărbatul era foarte sigur că va ajunge din nou acasă. În timpul zilei, bărbatul se ducea prin magazine pentru a se încălzi, iar în a doua zi s-a dus la o agenţie de pariuri, unde l-au lăsat să stea până când au închis. Nopţile se plimba între staţiile de autobuz pentru a rămâne treaz. Belea a declarat poliţiei că mulţi credeau că este un vagabond şi au fost drăguţi cu el.

Revenit acasă după trei zile

Turistul român care a fost dat dispărut după ce s-a pierdut de fiul lui, la o staţie de metrou din Londra, a fost găsit trei zile mai târziu. Bărbatul a fost adus din nou lângă membrii familiei lui, fiind într-o stare bună, fără vătămări.

„Domnul Belea a fost găsit teafăr şi nevătămat în zona Southall la aproximativ 22.45, vineri, 17 ianuarie”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze. „El a fost adus la familia sa”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Vasile Belea, în vârstă de 63 de ani, se afla în vizită în Londra pentru a petrece o perioadă de timp cu o parte din familia lui stabilită în Londra. El trebuia să călătorească cu metroul împreună cu fiul lui Ciprian, marţi, însă uşile trenului s-au închis înainte de a urca.

Fiul lui s-a îndepărtat de staţie, fiind în trenul în mişcare, iar tatăl lui a fost lăsat în urmă, fără a putea interveni în vreun fel. Acela a fost ultimul moment când Ciprian şi-a văzut tatăl, pentru următoarele câteva zile.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments