Profesorul de sport din Pașcani care cerea „sponsorizări” elevilor RĂMÂNE LA CATEDRĂ, dar cu salariul diminuat

0
61

Ședința Consiliului de Administrație al Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, desfășurată pentru a analiza probele prezentate de către membrii comisiei de anchetă în cazul profesorului Petrică Angheluș, s-a finalizat.

 

În urma votului secret exprimat de membrii Consiliului de Administrație, profesorul Petrică Angheluș nu și-a pierdut calitatea de profesor.

 

Propunerea desfacerii contractului de muncă a fost făcută de directoarea instituției de învățământ, Carmen Dimitriu. Din cei 13 membri din Consiliul de Administrație, 7 au votat pentru, 5 împotrivă, iar 1 a lipsit. Era nevoie de 9 voturi pentru ca propunerea să treacă. Profesorul s-a ales cu reducerea salariului cu 15% pe o perioadă de 6 luni și nu va mai fi diriginte și profesor de educație fizică și sport la clasa a IX-G.

 

Membrii prezenți au refuzat să facă declarații la finalul acesteia, motivând faptul că au semnat un document de confidențialitate, decizia finală fiind anunțată de către directorul unității de învățământ, Carmen Dimitriu.

 

Profesorul Angheluș a fost acuzat de părinți că în calitatea sa de diriginte a solicitat de mai multe ori bani pentru „sponsorizarea activităților sportive” din școală, sancționând totodată fiecare absență de la ora sa de sport cu câte 50 de lei. Acuzațiile aduse au intrat și în atenția procurorilor ieșeni care au început o ancheta în acest caz.

 

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments