RCS&RDS a reintrodus în grilă televiziunea muzicală VH1 şi postul de filme şi seriale Film Café, care au fost scoase din pachetele companiei de telecomunicaţii în data de 7 ianuarie.
Potrivit unor comentarii postate de abonaţi ai RCS&RDS pe pagina de Facebook a companiei, VH1 şi Film Café ar fi fost reintroduse în grila RCS&RDS începând de la mijlocul săptămânii trecute, treptat, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.
Pe 7 ianuarie, RCS&RDS a scos televiziunile VH1 şi Film Café şi a introdus Comedy Central Extra, History HD, Viasat Nature/ History HD, Eurosport HD şi Eurosport 2 HD pe reţelele sale de cablu digital, după cum au declarat, la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.
RCS&RDS nu a comunicat atunci public faptul că va scoate din grilele sale televiziunea muzicală VH1 şi televiziunea de filme şi seriale Film Café. RCS&RDS nu a comunicat public nici introducerea în grilă a televiziunilor History HD, Viasat Nature/ History HD şi Comedy Central Extra.
Singurul anunţ făcut atunci de RCS&RDS a vizat Eurosport HD şi Eurosport 2 HD – versiunile în format High Definition ale televiziunilor Eurosport şi Eurosport 2 – şi a fost făcut pe contul de Facebook al companiei.
În cazul VH1, o televiziune deţinută de compania Viacom International Media Networks (VIMN) -, RCS&RDS a informat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la expirarea, pe 31 decembrie 2013, a contractului privind distribuţia VH1 în reţeaua RCS&RDS. De asemenea, RCS&RDS a informat CNA că cele două părţi poartă negocieri pentru prelungirea contractului, după cum a declarat pe 7 ianuarie, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA.
Film Café este o televiziune aflată în portofoliul companiei Chello Central Europe. Film Café s-a lansat în România pe 1 decembrie 2012, înlocuind televiziunea Romantica.
RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.
În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.
Sursa: mediafax.ro