Se deschide o nouă pârtie de schi în România.Topul celor mai mari pârtii

0
96

Cea mai nouă pârtie de schi din România va fi inaugurată, vineri, la Gura Humorului. Pârtia Şoimul II are o lungime de 500 de metri şi, cu ocazia primei zile în funcţionare, turiştii vor avea acces gratuit nu doar aici, ci pe întreg domeniul schiabil de la Gura Humorului, respectiv şi pe pârtia Şoimul, potrivit skipassmagazine.ro.
 

Pârtia Şoimul împarte acelaşi punct de plecare cu Şoimul II, are o lungime de 1.462 de metri şi a fost inaugurată la începutul anului 2010, după o investiţie de 11 milioane de euro.

 

FOTO: Facebook/Pârtia de schi Şoimul, Gura Humorului

 

Aceasta este dotată cu telescaun, cinci tunuri de zăpadă, o maşină de bătut zăpada şi o instalaţie pentru nocturnă.

Şoimul ocupă locul 23 în topul celor mai mari pârtii din România. Tarifele sale sunt de 10 – 15 lei pe urcare, în funcţie de zi, acestea incluzând şi coborârea pentru cei care nu schiază sau nu se dau cu snowboardul la întoarcere. Cu 50 de lei, poţi achiziţiona o cartelă care asigură şase urcări în timpul săptămânii sau patru în weekend, iar cu 600 de lei poţi urca de 150 de ori în timpul săptămânii şi de 100 de ori în weekend.

 

135 de kilometri de pârtii, în total, în România

În România, există în prezent 151 de pârtii omologate, a căror lungime totală abia depăşeşte 135 de kilometri.

Cea mai mare pârtie din România are 4,7 kilometri, potrivit datelor obţinute de gândul din partea Autorităţii Naţionale în Turism (ANT), din subordinea Ministerului IMM-urilor, Mediului de afaceri şi Turismului. Este vorba despre Drumul Roşu din Poiana Braşov, pârtie aflată în administraţia Primăriei Municipiului Braşov.

CLIC PENTRU A MĂRI

Sursă infografic: gândul

 

Următoarele locuri în topul celor mai mari pârtii din schi din ţară sunt ocupate de Sulinar, tot din Poiana Braşov, care are o lungime de aproape 4 kilometri, şi de Dealul Negru din Vatra Dornei, care are o lungime de 3 kilometri.

În România există, totodată, 12 pârtii cu lungimi mai mari de 2 kilometri şi 44 mai mici de 500 de metri, conform datelor ANT. Cea mai mică pârtie din ţară, Gondolă, măsoară 150 de metri şi este situată în Bucegi. Alte două pârtii mai mici de 200 de metri se găsesc în judeţele Arad şi Prahova.

Când vine vorba de schi, nici nu putem să ne gândim să ne întrecem, spre exemplu, cu austriecii, unde în aproape fiecare staţiune montană cei pasionaţi de schi sau de snowboard se pot bucura de câteva sute de kilometri de pârtii.

La Ischgl, una dintre destinaţiile popularei Austrii, turiştii găsesc 238 de kilometri de pârtii unde pot practica sporturi de iarnă de la finalul lunii noiembrie şi până în luna mai. Alte exemple pot fi Innsbruck, „mall-ul alpin” al austriecilor, unde sunt amenajate, până la 3.000 de metri altitudine, pârtii cu o lungime totală de 300 de kilometri, şi Arlberg, staţiune supranumită „leagănul schiului alpin”, unde turiştii pot schia pe 280 de kilometri de pârtii.

 

Sursa: gandul.info

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments